VIDEO Primele declaraţii ale noului procuror general, Alexandru Stoianoglo

VIDEO Primele declaraţii ale noului procuror general, Alexandru Stoianoglo

Noul procuror general al Republicii Moldova, Alexandru Stoianoglo, a declarat că în cel mai scurt timp va propune o echipă nouă la conducerea Procuraturii Generale, iar Procuratura nu va mai interveni în activitatea economică a oamenilor de afaceri, sugerând că de evenetualele ilegalităţi ale agenţilor economici se va ocupa Inspectoratul Fiscal.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Asta înseamnă că nu vor fi mai mult show-uri cu mascaţi, reţineri şi arestări ilegale. Asta înseamnă că toate dosarele legate cu oamenii care lucrează în sectorul real al economiei vor fi la Inspectoratul Fiscal. Noi nu putem mai mult să ţinem toată ţara în frică”, a declarat Alexandru Stoianoglo.

Întrebat dacă va investiga cazul finanţării din Rusia a Partidului Socialiştilor din Moldova, Stoianoglo a spus că: „Toate dosarele vor fi examinate în modul stabilit de lege. Nu cunosc detalii din acest dosar. Revenim la acest dosar şi vedem”.
 
Stoianoglo a refuzat să spună dacă ex-procurorul interimar Dumitru Robu se va regăsi în echipa sa.
 
Potrivit IPN, Alexandr Stoianoglo a activat în calitate de procuror al UTA Găgăuzia în perioada anilor 1995-2001. Între anii 2001-2007 a deţinut funcţia de procuror general adjunct în Procuratura Generală, iar din 2007 şi până în 2009 a activat în calitate de avocat. În perioada 2009-2010 şi în perioada 2011-2014 a fost deputat în Parlament, din partea Partidului Democrat.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: