VIDEO Un poliţist, muşcat de deget de un şofer băut. Încercările disperate ale oamenilor legii de a-l convinge pe acesta să renunţe la gestul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Incident mai puţin obişnuit pe un drum din satul Bozieni, raionul Hânceşti al Republicii Moldova. Agenţii de patrulare au oprit un automobil marţi, 16 aprilie, la volanul căruia se afla un bărbat în stare de ebrietate. Individul a manifestat un comportament agresiv când oamenii legii au încercat să-l reţină, iar la un moment dat, acesta i-a muşcat un deget unuia dintre poliţişti şi l-a ţinut între dinţi timp de aproximativ opt minute.

În tot acest timp, poliţiştii au încercat să-l convingă pe şofer să renunţe la gestul său. Abia după opt minute, timp în care se poate vedea suferinţa agentului de patrulare, poliţistul a reuşit să-şi scoată degetul din gura şoferului, care a luat-o la fugă, însă a fost reţinut ulterior.

Şoferul  a fost condus la Inspectoratul de poliţie Hânceşti pentru a fi supus testului alcoolscopic, acesta refuzând în mod repetat. În urma documentării, bărbatul s-a dovedit a fi un locuitor al satului Dubovca, raionul Hînceşti, în vârstă de 25 de ani.

Potrivit IGP, la solicitarea poliţiştilor de a prezenta actul de identitate sau documentul ce atestă dreptul de proprietate asupra autovehiculului, conducătorul auto a refuzat. De asemenea, bărbatul nu s-a supus cerinţelor legale ale poliţiştilor care urmau să verifice dacă acesta a consumat sau nu alcool.

Conducătorul auto a fost reţinut pentru 72 de ore. În privinţa acestuia a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 349, al. 1 CP al RM ( ameninţarea sau violenţa săvîrşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau a unei persoane care îşi îndeplinşte datoria obştească).  

Bărbatul riscă  amendă de până la  67.500  lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 180 de ore sau  închisoare de până la 2 ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite