VIDEO Un politician român şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier la Iaşi cu implicarea unui autocar din R. Moldova

VIDEO Un politician român şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier la Iaşi cu implicarea unui autocar din R. Moldova

FOTo ziaruldeiasi.ro

Un accident rutier fatal s-a produs în după-amiaza zilei de marţi, 10 iulie, în judeţul Iaşi. Un autoturism de model Renault Megane s-a ciocnit frontal cu un autocar din Republica Moldova în care se aflau 14 persoane.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şoferul autoturismului şi-a pierdut viaţa pe loc. Este vorba de vicepreşedintele PMP la nivel naţional Emanuel Mitric, informează Ziarul de Iaşi, citat de Adevărul.

Din cele 14 persoane din autocar, doar una a necesitat îngrijiri medicale. În accident a fost implicat şi un microbuz cu zece persoane la bord, acestea scăpând fără răni care să necesite îngrijiri medicale.

Martorii din autocar, care efectua o cursă între Republica Moldova şi Spania, spun că şoferul autoturismului Renault circula cu viteză mare şi a evitat în ultimul moment să intre frontal în autocar. Anchetatorii au recuperat din maşina acestuia un pistol cu bile, un ceas şi mai multe documente.

Şoferul autocarului, în vârstă de 41 de ani, cu contuzii în zona picioarelor, a fost preluat de un echipaj medical şi transferat la Spitalul Sfântul Spiridon. O altă pasageră, în vârstă de 44 de ani, cu contuzii în zona feţei şi a coloanei cervicale, a fost dusă la Unitatea de Primiri Urgenţe a aceluiaşi spital. 

citeste totul despre: