VIDEO Momentul în care doi tineri din Ocniţa au fost puşi la pământ de poliţişti. Aceştia sunt suspectaţi pentru şantaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 33 de ani, domiciliaţi în oraşul Ocniţa, membrii unui grup criminal, sunt suspectaţi pentru şantaj. Doi dintre ei au fost reţinuţi, al treilea suspect urmează să fie localizat.

Oamenii legii au stabilit că suspecţii, prin şantaj şi cu aplicarea violenţei fizice, au extorcat de la un tânăr 20.000 de lei pentru o presupusă datorie.

La începutul lunii aprilie curent, victima, un tânăr de 23 ani, a fost urcat forţat într-un automobil şi transportat la un iaz din satul Naslavcea, unde, fiind ameninţat cu violenţă fizică şi înec, a fost impus să semneze o recipisă de recunoaştere a unei datorii inexistente de 20.000 lei, fiindu-i solicitată transmiterea banilor în termen de două săptămâni. 

De asemenea, victima a fost ameninţată cu răfuială fizică în cazul adresării la organele de drept. 

Pe 12 aprilie, în momentul primirii mijloacelor băneşti extorcate, doi dintre făptuitori au fost reţinuţi în flagrant delict.

Asupra suspecţilor au fost depistate şi ridicate mijloacele tehnice de comunicare şi mijloacele băneşti în sumă de 10.000 lei, primiţi de la victimă sub controlul procurorilor şi ofiţerilor de poliţie.

La moment, cei doi bărbaţi sunt reţinuţi. Aceştia riscă pedeapsă cu închisoare de la 10 la 13 ani.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei generală urmărire penală a Inspectoratului General al Poliţiei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite