VIDEO Un bărbat suspectat că ar fi comis un omor în 2016, reţinut de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Un bărbat de 40 de ani a fost reţinut pentru că şi-ar fi omorât complicele, alături de care a săvârşit anterior mai multe infracţiuni. Cadavrul victimei a fost găsit în 2016, într-o fâşie forestieră. Suspectul, originar din satul Sireţ, raionul Stăşeni, nu este la prima abatere de la lege, acesta a mai fost judecat.

În luna februarie 2016, poliţiştii au fost sesizati că pe traseul Odesa-Brest, într-o fîşie forestieră, din apropierea localităţii Micăuţi, se află cadavrul unei persoane. Veniţi la faţa locului,  poliţiştii au depistat cadavrul unui bărbat, de 45 de ani, cu semne de moarte violentă. Pe corpul acestuia au fost depistate zece plăgi penetrante în regiunea abdominală şi două în regiunea inimii. 

În urma măsurilor speciale de investigaţii şi a acţiunilor de urmărire penală, poliţiştii au stabilit că victima, împreună cu suspectul se cunoşteau din perioada aflării în detenţie, în acelaşi penitenciar, unde îşi ispăşeau pedeapsa. Ieşiţi la libertate, în anul 2015, aceştia au format un grup infracţional, specializat în comiterea furturilor în locurile de agrement, în preajma pădurii de pe traseul Odesa-Brest.  

Astfel, după comiterea ultimei infracţiuni comune, din cauza unor neînţelegeri la împărţirea banilor, între ei s-a iscat un conflict. În consecinţă, bănuitul şi-ar fi planificat omorul, fixând o întâlnire cu victima în fâşia forestieră, unde şi l-a înjunghiat mortal.

La moment învinuitul este în arest pe un termen de 30 zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă de la 15 la 20 de ani sau detenţie pe viaţă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite