VIDEO Un american a supravieţuit 23 de zile în condiţiile severe din Alaska, după ce cabana în care se afla a fost mistuită de flăcări

VIDEO Un american a supravieţuit 23 de zile în condiţiile severe din Alaska, după ce cabana în care se afla a fost mistuită de flăcări

Momentul în care Tyson Steele a fost observat de un echipaj de patrulare şi a fost salvat

Tyson Steele, un american de 30 de ani a supravieţuit timp de 23 de zile, începând cu mijlocul lunii decembrie şi până pe 9 ianuarie, în condiţii extreme într-o regiune nepopulată din Alaska, SUA, după ce cabana în care se afla, din septembrie 2019, a fost mistuită de flăcări. În urma incendiului, tânărul a rămas fără surse de comunicare şi fără hartă, fiind total izolat în pădure şi fiind nevoit să înfrunte temperaturi care ajungeau la -30C.

În septembrie, Tyson Steele a ajuns în locul în care se afla casa sa de vacanţă cu un elicopter, de altfel, aceasta era şi singura cale prin care tânărul putea fi salvat. Cel mai apropiat sat era situat la circa 32 de kilometri, însă marea problemă era că în drum acesta urma să se confrunte cu mai multe obstacole - kilometri de pădure, strat înalt de zăpadă, ce ajungea la 1.5 metri înălţime, dealuri, râuri şi lacuri, scrie FoxNews.

Americanul a improvizat un adăpost din rămăşiţele rămase de la cabana incendiată şi din ce reuşise să salveze. Totuşi, spre regretul său, câinele în vârstă şasi ani care la fel se afla în cabană nu a putut fi salvat. 

Pe durata celor trei săptămâni, Tyson s-a alimentat din conserve. Potrivit estimărilor făcute de el, conservele erau suficiente pentru circa 30 de zile. Tyson susţine că în lipsă de alte opţiuni intenţiona în ziua 35 să meargă spre satul aflat la 32 de kilometri distanţă, deşi recunoaşte că şansele de supravieţuire erau nule.

Tyson spune că a fost mereu optimist şi spera că cineva va contacta salvatorii, odată ce nimeni nu a mai auzit despre el timp de mai multe zile. Pe de altă parte, el a mărturisit că noaptea frigul era atât de mare încât aproape zilnic avea gânduri de a se sinucide, crezând că nu va supravieţui.

Oamenii legii au declarat că atunci când l-au salvat pe Tyson Steele, acesta părea într-o stare de sănătate satisfăcătoare, părea plin de energie şi bine dispus.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: