(VIDEO) Află tot ce trebuie să știi despre fanfara care vrea să reprezinte Republica Moldova la Eurovision 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce apariția lor în lista finaliștilor naționalei Eurovision a stârnit nenumărate controverse, artiştii trupei „Ion Krasnopolski" se pot lăuda cu propriul stil și manieră de interpretare. Sunt amuzanţi, cântă la fanfară şi la „harbujel" şi sunt convinşi că merită să ne reprezinte la competiția Eurovision din acest an.

Formaţia „Ion Krasnopolski", în formatul actual, există pe piaţa muzicală de un an de zile. Cei şase membri, muzicanţi şi Artişti Emeriţi ai Republicii Moldova se cunosc însă de decenii.

„Am vrut să creăm o orchestră din opt artişti, însă ne-am conformat standardelor europene, care nu acceptă mai mult de şase membri în scenă. Toţi suntem prieteni, colegi, iar unora dintre ei le-am fost profesor", spune Ion Krasnopolski, cel care a pus bazele formaţiei.

Acesta cântă deja de 60 de ani, deşi visul lui a fost să se facă aviator. „Tatăl meu a fost un lăutar cunoscut, şi mă lua cu el la toate evenimentele unde mergea să cânte. Vroiam să fiu aviator, dar mi-am dedicat toată viaţa scenei", îşi aminteşte Ion.

Deşi are 66 de ani şi, în ansamblu, sunt cei mai în vârstă participanţi ai naţionalei Eurovision, artiştii spun că abia acum le-a venit ideea să-şi încerce norocul.

„Eu singur mă întreb uneori cum de mi-a apărut această idee. Probabil simţeam că suntem capabili să facem ceva deosebit, diferit de restul concurenţilor. Noi nu suntem doar nişte simpli interpreţi şi muzicieni, suntem ţărani, puşi pe glume", râde Krasnopolski.


IMITĂ GĂINA, PUPĂZA ŞI CIREADA DE VACI

Spre deosebire de majoritatea artiştilor, care spun că nu şi-au scris piesele special pentru Eurovision, interpreţii de la „Ion Krasnopolski" au declarat că nu mizează pe acest concurs ca să-şi facă publicitate, ci chiar vor să câştige naţionala.

„Am ţesut fir cu fir această participare, apoi această formaţie, apoi cântecul. «Cu fanfara până dimineaţa» reprezintă o scenă din sat, de la o petrecere cu voie bună care ţine până dimineaţa", spune artistul. În concertul din această sâmbătă, atunci când vom afla cine ne va reprezenta ţara la Dusseldorf, membri formaţiei promit să surprindă publicul cu un show inedit, sută la sută live.

„Am învăţat să imităm la clarinet pupăza, găina, cocoşul, şi chiar cireada de vaci, atunci când se trezeşte", enumeră Ion Krasnopolski.

Printre profundele texte ale pieselor, bazate pe dragoste şi existenţă, poznaşii de la „Ion Krasnopolski" au un mesaj special. „Cântăm la fanfară, pentru că fanfara este singurul instrument muzical care a oprit şi războaie. Pe unde în lume am susţinut concerte, în toate am auzit fanfara.


TALISMANUL FORMAŢIEI, „HARBUJELUL"

Chiar şi în Africa, imnul este interpretat la acest instrument", explică artistul. Pe lângă fanfară, Ion Krasnopolski nu se desparte de „harbujel", instrumentul muzical creat de el însăşi, care-i poartă noroc.

„L-am numit aşa pentru că seamănă cu un pepene verde, un harbuz, cum i se spune în popor. E talismanul orchestrei", adaugă Krasnopolski.

Întrebaţi de cine le e frică în această competiţie acerbă, artiştii recunosc că sunt câţiva „de temut". „În acest an, chiar avem adversari tari, care ar trebui să ne dea de gândit. În acelaşi timp, membrii juriului sunt aleşi pe sprânceană. Ne bazăm pe voturile lor, dar şi ale telespectatorilor, care vor lua decizia corectă, în 26 februarie. Şanse avem, însă până atunci, nu ne rămâne decât să visăm", mai spune Ion Krasnopolski.

VIDEO: Formaţia „Ion Krasnopolski" - Cu fanfara pina dimineata


Ruslan Țăranu se visează în top 3 al naționalei Eurovision

Un alt finalist al naţionalei Eurovision, căruia i-a venit ideea concursului abia la a doua tinereţe este Ruslan Ţăranu (57 de ani). Cunoscut în show-bizz drept cel care a lansat-o pe Olia Tira, Ruslan Ţăranu este însăși un artist de peste patru decenii, iar timp de zece ani a lucrat în calitate de inginer de sunet la Paris.

Pe lângă cea care ne-a reprezentat ţara la Eurovisionul din 2010, artistul a mai făcut piese pentru Dana Marchitan, Cristina Scarlat, Ana Gulco. În finala din acest an, Ruslan Ţăranu va interpreta piesa „Lumina mea", care nu a fost concepută doar pentru concurs.

„N-am pretenţii să plec neapărat la Dusseldorf, vreau doar ca lumea să-mi cunoască creaţia. Desigur, aș fi fericit dacă m-aș număra printre primii trei câștigători ai naţionalei Eurovision", recunoaște finalistul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite