VIDEO Aduceau droguri din Franţa prin intermediul coletelor. Patru persoane, reţinute de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 24 - 57 de ani, au fost reţinuţi de către oamenii legii pentru contrabandă cu stupefiante, şi anume a pastilelor de tip Subutex transportate din Franţa prin intermediul coletelor.

Forţele de ordine au efectuat un şir de măsuri speciale de investigaţie, cu suportul Centrului de Analiză a Informaţiilor al INI, activităţi soldate cu efectuarea mai multor percheziţii la domiciliile membrilor grupării criminale, cât şi reţinerea în flagrant a persoanei care a ridicat coletul în care erau camuflate 123 de pastile de tip Subutex ajunse pe cale de contrabandă din Franţa.

În cadrul documentării a fost identificată întreaga schemă criminală, pusă la cale de către liderul şi organizatorul grupării, care este un cetăţean al Republicii Moldova de 26 de ani, originar din raionul Orhei, domiciliat temporar în Franţa, unde se află de mai mulţi ani. Astfel, din Franţa au fost transmise spre comercializare drogurile prin intermediul coletelor şi a microbuzelor de rută, în aşa fel ca serviciile de la frontiera de stat să nu le poată depista.

O pastilă de tip Subutex era comercializată consumatorilor finali cu preţul de 700 – 900 lei, care era divizată în 6-8 doze.

Preţul acestor stupefiante pe piaţa tenebră a Republicii Moldova este estimată la aproximativ 110.000 lei. Pe lângă droguri, la domiciliul suspecţilor au fost depistaţi bani în sumă de 13.500 euro, 450 dolari SUA, 200 lire sterline şi 97.100 lei, un pistol cu gaze şi o armă cu ţeavă lisă deţinute ilegal.

Pe parcursul documentării cazului, ofiţerii de investigaţie au acumulat probe referitor la încă patru cazuri de contrabandă, prin care au fost transportate ilegal în Republica Moldova încă 293 de pastile Subutex cu o valoare pe piaţa tenebră de aproximativ 263.000 lei.

La moment, bărbaţii suspectaţi sunt arestaţi pe un termen de 30 de zile şi femeia are măsura preventivă arest la domiciliu.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi aceştia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.

Actualmente se întreprind acţiuni pentru identificarea altor persoane implicate în schema de contrabandă şi comercializare a drogurilor, de comun cu autorităţile competente din Franţa.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite