Veste bună pentru cetăţenii moldoveni stabiliţi în Grecia

Veste bună pentru cetăţenii moldoveni stabiliţi în Grecia

Veste bună pentru cetăţenii moldoveni stabiliţi în Grecia: la Chişinău a fost semnat Acordul în domeniul securităţii sociale dintre Republica Moldova şi Republica Elenă şi Aranjamentul administrativ pentru aplicarea Acordului. Evenimentul a avut loc în cadrul vizitei ministrului elen al afacerilor externe Nicos Dendias, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Documentul, semnat din partea Republicii Moldova de ministrul de Externe, Nicu Popescu, le va permite moldovenilor din Grecia să-şi asigure pensii în baza stagiului de muncă acumulat pe teritoriul elen în condiţiile acordului semnat.

În conferinţa de presă comună, şeful diplomaţiei moldoveneşti a remarcat conexiunea de sute de ani dintre Moldova şi Grecia prin paginile Etheriei, care s-au scris şi la Chişinău. „Aceasta este o bună platformă pentru intensificarea relaţiilor în prezent”, a specificat Nicu Popescu, atât pe palierul relaţiilor bilaterale, cât şi în cadrul UE. El a remarcat sprijinul efortului de integrare europeană pe care Athena îl acordă Republicii Moldova pe multiple planuri.

Totodată, el a anunţat despre pregătirea unei înţelegeri bilaterale, care va permite conversiunea permiselor de conducere, ceea ce, la fel va fi în beneficiul cetăţenilor. Părţii elene i s-a solicitat şi accesul tinerilor diplomaţi la capacităţile de instruire ale Athenei.

La rândul său, Nicos Dendias a amintit despre existenţa unei comunităţi istorice de greci în Moldova, dar şi despre actuala diasporă moldovenească în ţara sa. Vorbind despre cooperarea între state, el a remarcat cooperarea în cadrul ONU, specificând că există capacităţi nevalorificate în structurile regionale, precum OCEMN. Grecia este gata să acorde tot sprijinul tehnic pentru reformele pe care şi le doresc autorităţile moldovene în scopul apropierii şi integrării în UE. El a încurajat Chişinăul „să se alinieze cu mai multă determinare deciziilor UE în domeniul de politică externă”, specificând că foştii guvernaţi moldoveni nu au condamnat Turcia în problema cipriotă.

În altă ordine de idei, miniştrii au convenit să stimuleze interacţiunea structurilor naţionale pentru investiţii în vederea participării mai active a businessului elen în economia Republicii Moldova.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările