Vechea şi Noua Rusie. Cum vede un analist american Odesa şi Transnistria
0
Odesa şi regiunea transnistreană, teritorii care au făcut parte în trecut din Novorusia, astăzi încorporate în state diferite, care se confruntă cu multe tendinţe de separatism şi lupte interne, dincolo de problemele economice, se află în prezent în tabere opuse ale unui conflict profund cu ecouri regionale majore, se arată într-o analiză Stratfor ce poartă semnătura lui Eugene Ciausovski.
Odesa a fost întotdeauna unică printre oraşele Ucrainei. Situat pe coasta Mării Negre, oraşul Odesa a fost fondat în 1794 de către Ecaterina cea Mare, ca primul port maritim la o mare caldă al Imperiului Rus. Înainte de numele oficial de Odesa, zona era slab populată, fiind ocupată de o fortăreaţă otomană, cunoscută sub numele Khadjibey. Rusia a cucerit această cetate şi împrejurimile sale în 1789 în timpul unei epoci de expansiune şi a încorporat-o în Novorusia (Noua Rusie), care se întindea de la Transnistria în vest până la Mariupol în est.
Odesa, un oraş cosmopolit
De la bun început, Odesa a fost un oraş cosmopolit. Trupele ruse comandate de mercenarul spaniol Jose de Ribas au luat oraşul de sub tutela otomană. Astăzi, artera principală a oraşului, Deribasivska, îi poartă numele acestui general. Ecaterina cea Mare a fost sfătuită ca Odesa să devină capitala Novorusiei de către inginerul olandez Franz Voland. Succesorul Ecaterinei cea Mare, ţarul Alexandru I, l-a numit pe ducele francez Richelieu guvernator în Odesa în 1803.
Richelieu a fost responsabil de creşterea economică a oraşului şi a evoluţiei sale culturale şi sociale. Odesa a devenit unul din centrele comerciale ale Europei de Est. În această perioadă, dezvoltarea comercială a oraşului şi atmosfera relativ tolerantă a atras imigranţi din toată Europa, inclusiv ruşi, turci, polonezi şi evrei.
Odesa fără identitate
Acest amestec unic de diferite comunităţi religioase şi etnice au izolat parţial Odesa din tendinţa sa de creştere economică, deschizând porţile naţionalismului curent care domina deja în Europa Centrală şi de Est în secolul al XIX-lea. O astfel de diversitate etnică şi religioasă au împiedicat existenţa unei singure mişcări naţionaliste, iar cel mai slab curent naţionalist la acea vreme a fost tocmai cel ucrainean. Cu toate acestea, oraşul a cunoscut o serie de pogromuri antievreieşti, mai ales în 1905. În timpul celui de-al doilea război mondial, naziştii au ucis 80% dintre evreii ce locuiau în oraş şi în împrejurimi. După război, gruprurile etnice au plecat din Odesa, lăsând în urmă un oraş aproape fără identitate, identitate ce era construită în baza diversităţii etnice.
O Operă occidentală
Eugene Ciausovski povesteşte într-o călătorie în Odesa că, astăzi, majoritatea locuitorilor oraşului sunt de origine ucraineană sau rusă, iar în ciuda acestor schimbări, oraşul încă are semnele trecutului său cosmopolit. „Opera din Odesa, una dintre cele mai renumite din Europa, a fost construită în stil neo-renascentist, cu o faţadă baroc în stil italian. Aproape de Biserica Ortodoxă „Sfântul Pantelimon” se află cupola verde a moscheei Al-Salam. Arterele din Odesa includ Strada Evreiască, Strada Greacă şi Bulgară. Există, de asemenea, o stradă numită după poetul rus Alexandru Puşkin, oraşul fiind una din sursele sale preferate de inspiraţie. Mulţimile pe aceste străzi, în timp ce nu mai sunt la fel de diverse ca şi cele ale secolului al XIX-lea, sunt compuse din mai multe minorităţi etnice decât în alte oraşe din Ucraina. În timp ce luam trenul în oraş, am vorbit chiar cu un om care a fost pe jumătate chilian, pe jumătate iranian, dar care vorbea fluent limba rusă, lucrase în Odesa ca şi chirurg timp de un deceniu”, relatează Ciausovski.
Diferende ascunse
Autorul Stratfor consideră că unicitatea caracterului Odesei pare să fi influenţat atitudinile locale faţă de conflictul din est dintre autorităţile de la Kiev şi separatiştii proruşi. „Mai multe persoane pe care le-am întâlnit au subliniat neutralitatea Odesei. Ei au spus că vor doar să fie lăsaţi în pace în treburile lor şi nu doresc să se implice în conflict. În oraşul din vest Lviv, în cel din est, Harkov şi în Kiev am văzut numeroase steaguri ucrainene. În schimb, multe dintre clădirile Odesei şi standuri de suveniruri erau împodobite cu roşu, alb şi galben, culorile drapelului oraşului. În ciuda acestui fapt, Odesa nu a fost în întregime evitată de conflictul din Ucraina. În 2014, oraşul a fost martor la unul dintre cele mai violente episoade de la sfârşitul protestelor Euromaidan. Pe 2 mai, demonstranţii proucraineni şi demonstranţii proruşi s-au ciocnit în centrul oraşului, lângă Casa Sindicatelor. Luptele s-au soldat cu 50 de oameni morţi şi peste 200 de răniţi. Cele mai multe dintre victime au avut loc atunci când un grup de protestatari prorus a fost forţat să intre într-o clădire care apoi a fost incendiată de ceilalţi demonstranţi”, relatează corespondentul Stratfor.
Se va separa Odesa de Ucraina?
În opinia sa, în timpul luptelor din mai 2014, un lucru rămâne încă neclar şi anume dacă oraşul va rămâne parte a Ucrainei sau se va separa pe modelul regiunilor Doneţk şi Lugansk. În timp, Kievul a reuşit să diminueze considerabil mişcarea separatistă din Odesa, deşi atentate continuă să aibă loc în oraş. „Episodul violent a expus diferendele ascunse ale oraşului, care încă rezistă. La aproape un an după incendiu am vizitat Sindicatul pentru a găsi clădirea într-o stare deplorabilă, cu pereţi distruşi complet de incendiu. Oamenii s-au adunat afară în jurul unui memorial pentru a-şi prezenta omagiile lor. Un om a pus 100 de hrivne (aproximativ 5 dolari) într-o găleată ca donaţie pentru familiile victimelor, în timp ce două femei în vârstă vorbeau revoltate de huliganii care au vandalizat memorialul. S-au plâns că preşedintele ucrainean Petro Poroşenko nu a făcut nimic pentru Odesa, adăugând că simt ca şi cum în Odesa practic guvernul nu ar exista. Efectele slabei economii a Ucrainei erau evidente în timp ce mergeam prin oraş. Am văzut mulţi cerşetori, dintre care majoritatea femei în vârstă. Odesa resimte aceste efecte, în special, deoarece comerţul cu Rusia a scăzut de la începutul conflictului. Localnicii s-au plâns de salarii îngheţate din cauza inflaţiei ridicate. Atacuri teroriste proruseşti au agravat problemele din Odesa. Două explozii au avut loc numai în ultimele zile. În consecinţă, există o prezenţă mare a forţelor de securitate ucrainene, cu personalul militar şi poliţie împrăştiată în tot oraşul”, apreciază Ciausovski.
În Transnistria
Autorul Stratfor povesteşte drumul din Odesa spre regiunea transnistreană. „Odesa se află în imediata apropiere a trupelor militare ruseşti staţionate nu numai în Crimeea, dar şi în apropierea teritoriului separatist Transnistria din Republica Moldova. Declaraţia de independenţă din 1990 nu a fost recunoscută oficial de către altă ţară, dar Rusia susţine guvernul din punct de vedere economic şi militar. Peste 1.000 de trupe ruseşti sunt în prezent staţionate în Transnistria. „Capitala teritoriului separatist, Tiraspol, se află la numai 100 km distanţă. O scurtă călătorie cu autobuzul, de la staţia centrală din Odesa vă duce la Cuciurgan, Ucraina, care este chiar la graniţă. Spre deosebire de alte părţi ale Ucrainei, nu am văzut un singur steag albastru şi galben. La frontieră m-am aşteptat să întâmpin dificultăţi şi m-am temut că paşaportul american ar ridica suspiciuni. Aşteptările mele s-au dovedit a fi greşite. Vameşii ucraineni mi-au făcut semn că pot să trec după ce s-au uitat fugitiv la actele mele. În timpul plimbării peste cele două puncte de control, am văzut un semn mare în limba rusă „Republica Moldovenească Nistreană”, decorat de un steag roşu şi verde cu seceră şi ciocan. În apropiere atârna un banner de comemorare a 70 de ani de la Ziua Victoriei. Când am ajuns la vama transnistreană am fost rugat să completez o mică cerere de viză, care a fost apoi prelucrată la faţa locului fără taxă. Tânărul oficial mi-a pus o serie de întrebări: Cât timp aveţi de gând să staţi? Unde locuiţi? Ce faceţi? Unde aţi fost de Ziua Victoriei? Cum a fost acolo? El a cerut toate acestea politicos, mai ales după ce a observat că am fost născut în Moscova. În termen de 15 de minute, am intrat în Transnistria, fără probleme”, relatează corespondentul Stratfor.
Un drum în Transnistria, un drum în trecut
Acesta îşi aminteste că după ce a trecut graniţa şi a cumparat un bilet pentru un alt autobuz către Tiraspol, a plătit în valută ucraineană, primind în schimb ruble transnistrene ca rest. În opinia sa, peisajul pe care l-a observat în drumul său spre Tiraspol se asemăna foarte mult cu cel al Ucrainei. „Drumul în sine, cu toate acestea, a fost destul de diferit. Spre deosebire de partea ucraineană a frontierei, acest drum a fost bine pavat, fără gropi, iar liniile sale de demarcaţie au fost marcate în mod clar. De-a lungul drumului am trecut pe lângă un panou ce-l înfăţişa pe liderul din Transnistria, Evghenii Şevciuc, care îndemna pe toată lumea din Transnistria să aibă o zi cât mai fericită de Ziua Victoriei. Odată ce autobuzul a intrat în Tiraspol, contrastul cu Ucraina a devenit extrem de clar. Dintr-o dată m-am simţit ca şi cum aş fi fost transportat înapoi în timp, înainte de căderea Uniunii Sovietice. Arhitectura oraşului era în întregime sovietică. Am trecut pe lângă multe blocurile din beton şi clădiri administrative împodobite cu ciocane şi seceri. Parcurile erau pline cu monumente, inclusiv un tanc aproape de piaţa Suvorov. Plimbându-mă de-a lungul bulevardului central, am observat că aproape fiecare clădire avea un semn de comemorare cu ocazia Zilei Victoriei. Pe multe străzi am văzut steaguri ruseşti ce stăteau alături de steaguri transnistrene peste străzi. La „Casa sovieticilor” un bust mare al lui Vladimir Lenin stătea în faţa clădirii, înconjurat de steaguri ruseşti şi transnistrene”, explică Ciausovski.
Transnistria, afectată de comerţul transfrontalier
Acesta a fost surprins de faptul că nu a văzut cerşetori pe străzile din Tiraspol, mai ales în conxtul în care Transnistria s-a confruntat cu probleme economice serioase după izbucnirea conflictului din Ucraina, care a afectat foarte mult comerţul transfrontalier. „De asemenea, în contrast cu Ucraina a fost lipsa evidentă a măsurilor de securitate, deşi un soldat singuratic ocazional ar putea fi văzut pe străzile oraşului. Un soldat, un tânăr de până la 20 de ani, a urcat în unul dintre microbuze. M-am gândit că, în afară de o mică diferenţă de culoare a uniformei militare, nu exista nicio diferenţă vizibilă între el şi tinerii din trupele din Odesa. Cu toate acestea, fiind născuţi la doar câteva zeci de kilometri distanţă, ei se află pe părţi opuse ale unui conflict profund cu reverberaţii regionale majore”, opinează Ciausovski.
Se încarcă comentariile...
