Vasile Stroescu, boierul basarabean care a fost primul preşedinte al Parlamentului României Mari

Vasile Stroescu, boierul basarabean care a fost primul preşedinte al Parlamentului României Mari

Portretul lui Vasile Stroescu pe coperta revistei Universul Literar din noiembrie 1928 FOTO dspace.bcucluj.ro

La 1 Decembrie se împlinesc 95 de ani de la Marea Unire din 1918. Unul dintre cei care au contribuit la acest act istoric a fost Vasile Stroescu, luptător pentru apărarea drepturilor românilor şi un promotor al culturii şi educaţiei în limba română în Basarabia şi în Transilvania.

Ştiri pe aceeaşi temă

La 1 Decembrie 1919, Vasile Stroescu, ales senator într-o circumscripţie din Basarabia, fiind decan de vârstă, a deschis şedinţa primului Parlament al României Mari. Discursul lui este valabil şi astăzi.

„De acum a venit timpul ca să ne aşezăm treburile înlăuntrul ţării. După obiceiul care a devenit a doua natură, ne uităm împrejur cine ne-a ajuta ca noi de-a gata să gustăm fructele muncii altora. Nu, Domnilor aşa nu mai merge! Trebuie să muncim şi să ne îngrijim singuri de binele nostru. Este o vorbă: Cu mâna străinilor e bine numai foc să ei. Poate că e bine, dar nu creştineşte şi nici omeneşte!... În viaţa noastră trebuie să avem gânduri şi mâni curate“, a cuvântat Vasile Stroescu, îndelung aplaudat de aleşii poporului.

Econom cu banul agonisit, milostiv cu cei sărmani

S-a născut la 11 noiembrie 1845, în satul Trinca, judeţul Hotin (în prezent raionul Edineţ) în familia lui Vasile Ion Stroescu şi Porfira Guţu. Era cel mai mic dintr-un şir de 15 copii, din care nu au supravieţuit decât opt (patru fete şi patru băieţi). A învăţat, pe rând, la liceul din Chişinău, la cel din Kameneţ-Podolsk şi la liceul „Richelieu“ din Odesa. Ulterior, a studiat Dreptul la universităţile din Moscova, Petersburg şi Berlin, mergând, practic, pe urmele fratelui mai mare, Mihail. Apoi, a călătorit prin Europa. Reîntors acasă, a fost judecător la Tribunalul din Hotin până la moartea tatălui său, în 1875, când a renunţat la carieră şi s-a stabilit în satul Brânzeni, judeţul Bălţi (acum raionul Edineţ), unde avea o moşie. Transformat de sovietici în spital de psihiatrie, conacul boieresc poate fi vizitat şi astăzi.

Conacul din Brânzeni, Edineţ este, în prezent, sediul unui internat psihoneurologic FOTO Ion Bajureanu

A moştenit de la părinţi mai multe moşii, cu suprafaţa totală de 9.000 hectare. Le-a administrat atât de bine, încât, spre sfârşitul vieţii sale, ajunsese să deţină 25.000 hectare, cărora li se adăugau mari cirezi de vite, herghelii de cai, turme de oi şi numeroase conace. Despre calităţile sale de bun administrator vorbeşte şi faptul că verifica personal calitatea aratului şi găsea locurile unde brazda acoperea pâmântul nearat. Şi atunci vai de cei care nu şi-au făcut bine munca. Îi ştia şi la bătrâneţe pe toţi ţăranii săi pe nume, iar în tinereţe - toate miile de capete ale turmelor sale.

„Era un om modest şi cumpătat, econom cu banul agonisit, drept şi milostiv cu cei sărmani, sever şi necruţător faţă de cei risipitori“, îl caracteriza, mai târziu, poetul şi deputatul Ion Buzdugan, originar din Brânzeni. Tot el a explicat că, în vâltoarea primului război mondial şi a revoluţiei bolşevice din 1917, când mai multe conace boiereşti au fost şterse de pe faţa pământului, cel al lui Vasile Stroescu a rămas în picioare datorită faptului că ţăranii din partea locului l-au păzit de prădători.

„Şcoli şi iară şcoli, biserici şi iară biserici“

Singur sau împreună cu fraţii şi surorile sale, a ctitorit mai multe biserici şi spitale. De exemplu, spitalul din Trinca, Edineţ, construit în 1910, a fost amenajat şi dotat după modelul occidental, fiind invitat şi un medic din Elveţia. Prin 1899, le-a propus autorităţilor ruse din Basarabia bani pentru crearea unor şcoli cu predare în limba română, dar oferta nici nu a fost discutată.

Una din clădirile Spitalului din Trinca, unde ar putea fi deschisă o casă memorială

După acest refuz, îşi îndreaptă atenţia spre românii din Vechiul Regat şi din Ardeal. În Moldova de peste Prut a contribuit cu peste 200.000 de lei la fondarea a 30 de şcoli primare. În 1906, când Vechiul Regat sărbătorea 40 de ani de domnie a Regelui Carol I, Vasile Stroescu vizitează marea expoziţie retrospectivă de la Bucureşti şi donează 200.000 de lei pentru construirea Catedralei Întregirii Neamului, care nu a fost înălţată nici până în prezent. Peste doi ani, va mai dona în acest scop încă 100.000 de lei.

Totuşi, cele mai multe donaţii au fost făcute pentru românii din Transilvania, în special pentru înfiinţarea unor şcoli săteşti în limba română. „Carte şi iar carte, şcoli şi iară şcoli, biserici şi iară biserici – prin ele ne vom ridica sufletul şi vom fi stăpâni pe cunoştinţe, bogăţii ce nu se pot fura şi nu se pot gâtui“, spunea boierul.

Supranumit „Mecena Românilor“

În aprilie 1910, fiind creştin ortodox, a trimis bisericii greco-catolice din Ardeal o sumă imensă pentru a contracara efectele unei legi a învăţământului din 1907, prin care se urmărea maghiarizarea învăţământului confesional românesc din Transilvania.

„Când, acum câteva săptămâni, s-a auzit că dl Vasile Stroescu - Vasile de Stroesco, aşa cum se scrie domnia sa, ca nobil basarabean, coborâtor al vechilor noştri răzeşi şi boieri - a făcut o danie de 100.000 de coroane fondului cultural din Blaj, menit să sprijine, împotriva oricui, şcoala românească, a fost o uimire. Se poate ca un român bogat să facă un astfel de lucru? Dar aceasta înseamnă călcarea în picioare a celor mai frumoase datini naţionale! Când cineva din neamul nostru are bani de prisos, mai cumpără moşii, clădeşte vreun palat aurit, călătoreşte pe unde dracul şi-a-nţărcat copiii sau face pe «boierul valah» în lumea cântăreţelor şi dănţuitoarelor din Paris, de-l ajută vârsta ori nu“, comenta gestul boierului basarabean marele istoric Nicolae Iorga.

Drept recunoştinţă pentru actele de binefacere şi pentru contribuţia la trezirea conştiinţei naţionale, a fost ales în unanimitate membru de onoare al Academiei Române, pe 24 mai 1910. Vasile Stroescu s-a mirat: „O faptă simplă şi firească a produs atâta mişcare şi atâta zgomot“.

Câte donaţii a făcut nu se ştie, pentru că multe erau anonime, dar din presa vremii putem deduce că sute de şcoli şi biserici din spaţiul românesc au beneficiat de ajutorul său. Nu întâmplător a fost supranumit „Mecena Românilor“.

Considerat pericol public în Ardeal

Deşi deţinea o avere considerabilă, când venea la Chişinău lua tramvaiul de la gară spre centru, şi nu o birjă, justificându-şi alegerea simplu: „Tramvaiul costă 3 copeici, iar birja - 3 ruble şi aceste 3 ruble vor fi de mare folos vreunui ţăran din Maramureş“.

În Basarabia, a susţinut apariţia ziarului „Cuvânt Moldovenesc“, ajutând redacţia condusă de Pan Halippa să facă abonamente pentru ţărani. În timpul primului război mondial, nu va mai avea acces în Ardeal, fiind considerat în 1914 un pericol public pentru administraţia austro-ungară. Presa maghiară chiar a scris că ar pregăti o rebeliune ca să rupă Transilvania de la Imperiul Austro-Ungar.

După detronarea ţarului rus în martie 1917, s-a aflat o perioadă la Odesa şi la Chişinău, unde fondează şi devine preşedintele Partidului Naţional Moldovenesc. În septembrie 1917, fiind bolnav, a plecat în Anglia, iar apoi la Paris, de unde a sprijinit toate acţiunile pentru realizarea Marii Uniri. Va reveni în România Mare abia la începutul anului 1919, fiind ales senator. 

Numele i-a fost înveşnicit

Cu puţin timp înaintea morţii sale, a dăruit 100 de hectare de pământ şi conacul părintesc de la Brânzeni pentru Şcoala Agricolă şi două ateliere de meserii, de lemnărie şi de fierărie, plus o fermă pentru învăţământul fiilor de ţărani din zonă. Donaţia era gândită astfel ca şcoala să poată câştiga bani şi să se menţină timp îndelungat.

A murit la 15 aprilie 1926, la vârsta de 81 de ani. Guvernul român i-a organizat funeralii naţionale, fiind înmormântat la Cimitirul „Sfânta Vineri“ din Bucureşti, pe Aleea Teilor, unde ulterior a fost instalat un bust. O stradă din Bucureşti îi poartă numele încă din perioada interbelică.

La 27 martie 2013, cu prilejul aniversării a 95-a de la Unirea Basarabiei cu România, şi o sală din Parlamentul României a primit numele marelui înaintaş.

Pe monumentul funerar stă scris: "Basarabean, mare patriot şi filantrop, întîiul Preşedinte al camerei României Întregite“ FOTO stefanteris.wordpress.com

Vor să deschidă un muzeu la Trinca

Lent, dar sigur o mare parte din moştenirea lăsată de boierul Vasile Stroescu şi rudele sale se risipeşte. La Trinca, Edineţ, au mai rămas în picioare doar câteva clădiri, multe dintre care sunt gata să cadă. Doar o placă instalată în anul 1996 de Fundaţia „Vasile Stroescu“ din Chişinău aminteşte că aceasta este o ctitorie a marelui filantrop. 
Maria Andronachi, preşedinta asociaţiei obştesti ,,Vasile Stroescu“, din Brânzeni, împreună cu un grup de entuziaşti, încearcă de mai mulţi ani să adune fonduri pentru a deschide un muzeu în una dintre clădirile fostului spital din Trinca.

În spatele bisericii din Trinca se află cavoul familiei Stroescu. La 11 noiembrie 2013 a fost organizat un parastas de pomenire a lui Vasile Stroescu.

„M-am adresat la mai multe instituţii atât din Republica Moldova, cât şi din România, inclusiv Institutului Cultural Român din Bucureşti. Am primit doar nişte promisiuni. Sper, totuşi, că se va găsi cineva să ne ajute cu resurse. Ar fi păcat să dispară o parte din memoria celui care toată viaţa i-a ajutat pe toţi cei ce aveau nevoie“, spune activista.
Ion Bajureanu din Trinca, pasionat de istoria ţinutului natal, a adunat, pe lângă obiectele vechi moştenite de la tatăl său, noi date despre un alt reprezentant al Stroeştilor, Mihail. Bărbatul este gata să-şi doneze toată colecţia acestui muzeu.
Şi conacul din Brânzeni, construit la finele secolului XIX de Vasile Stroescu, degradează, chiar dacă are un gospodar şi este inclus în Registrul monumentelor Republicii Moldova. Într-o stare mai bună sunt locaşurile sfinte, îngrijite de preoţi şi de enoriaşi. Este cazul bisericilor din satele Trinca, Pociumbeni, Şofrâncani sau Zăicani.

El nu avea numai punga deschisă, ci mai întâi inima şi mintea. Ajuta pentru a îndemna şi a trezi interes în noi înşine.
Onisifor Ghibu profesor

Arătând că preţuieşte comunitatea noastră sufletească, pe care Rusia n-o poate sfărma, Basarabia ne-a dat prin Vasile Stroescu chezăşia pentru viitor.
Nicolae Iorga istoric

Era frumos ca un zeu nu numai la chip, dar şi la suflet. Învăţat cu desăvârşire, vorbea perfect limbile slave, germana, franceza, engleza şi italiana.
Nicolae Lupu medic


 

citeste totul despre: