Un tânăr din Rezina, condamnat la zece ani de închisoare pentru atac tâlhăresc soldat cu moartea unei persoane

Un tânăr din Rezina, condamnat la zece ani de închisoare pentru atac tâlhăresc soldat cu moartea unei persoane

Un locuitor al raionului Rezina a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru tâlhărie, comisă cu o deosebită cruzime, asupra unui bărbat de 78 de ani. Sentinţa a fost pronunţată de către Judecătoria Orhei, sediul Rezina, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale se spune că în dimineaţa zilei de 21 iulie 2018, în satul Gordineşti, raionul Rezina, inculpatul, împreună cu o persoană neidentificată, a pătruns în casa bărbatului, pe care l-au bătut crunt şi i-au cerut toţi banii. La refuzul acestuia de a le da banii, agresorii i-au aplicat lovituri cu o bâtă în regiunea capului, după care au sustras din casă 1.200 de lei şi au fugit.
 
Peste câteva ore inculpatul, în vârstă de 29 de ani, a fost reţinut. Până la sentinţă, s-a aflat în arest preventiv. Acesta este din aceeaşi localitate cu victima şi anterior a mai fost condamnat.

Bărbatul a fost găsit încă în viaţă de către vecini, însă peste zece zile a murit la spital. 

Sentinţa este cu drept de atac la Curtea de Apel.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: