Un tânăr de 26 de ani din Teleneşti a pierdut lupta cu COVID-19

Un tânăr de 26 de ani din Teleneşti a pierdut lupta cu COVID-19

Un tânăr de 26 de ani, din raionul Teleneşti, a pierdut lupta cu COVID-19. Bărbatul era internat la Institutul de Medicină Urgentă, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, tânărul suferea de mai multe comorbidităţi, printre care: uremie, anomalie congenitala de dezvoltare, pielonefrita cronică secundară etc.

În total astăzi, 21 ianuarie, s-au înregistrat 16 decese asociate COVID-19, iar bilanţul ajunge la 3 315 oameni morţi.

Astăzi, au fost confirmate 670 de cazuri noi de infectare, dintre care cinci de import. Aceasta după efectuarea 2 632 de teste.

În cadrul instituţiilor medico-sanitare spitaliceşti sunt internaţi peste două mii de pacienţi cu COVID-19, dintre care 228 în stare extrem de gravă, 32 de pacienţi fiind conectaţi la aparate de respiraţie asistată.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările