Un singur psiholog la sute de bolnavi de cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeile bolnave de cancer mamar îşi pierd încrederea în sine şi au nevoie de susţinerea familiei. FOTO: Dumitru Goncear
Femeile bolnave de cancer mamar îşi pierd încrederea în sine şi au nevoie de susţinerea familiei. FOTO: Dumitru Goncear

După ce rămân fără un sân sau chiar fără amândoi, femeile care suferă de cancer mamar au nevoie de consiliere psihologică. La Institutul Oncologic există doar un specialist pentru toţi pacienţii.

Eugenia V. (40 de ani) a fost diagnosticată cu cancer mamar acum doi ani. „Atât mi-a fost dat să trăiesc“, îşi aminteşte ea prima sa reacţie. Cel mai greu i-a fost să-şi anunţe rudele plecate peste hotare. Tot în străinătate a ales să urmeze tratamentul şi să fie operată. „Intervenţia a decurs bine şi la scurt timp am decis să-mi fac un implant mamar. Nu mă puteam privi în oglindă“, spune femeia.

Boala recidivează în 80% din cazuri 

La mai puţin de jumătate de an, a intrat din nou în sala de operaţii. „După aceasta, au început din nou problemele. Mă simţeam din ce în ce mai rău şi am fost nevoită să mă întorc în Moldova“, povesteşte Eugenia.Medicii au depistat metastaze multiple şi nu-i mai pot salva viaţa. „Implantul poate fi făcut la doi ani după extirparea sânului, deoarece în 80% din cazuri boala recidivează în această perioadă. Nu le permitem pacientelor nici să nască în următorii doi ani“, explică Vasile Jovmir, chirurg-mamolog la Institutul Oncologic.
„Numărul femeilor cu cancer la sân este în creştere. Circa 40 % se adresează la medic în stadiu avansat al bolii şi rar când se mai poate face ceva. Tratamentul este foarte scump, iar efectul – scăzut“, afirmă doctorul.

Este important ca tumoarea să fie depistată cât mai devreme. La această concluzie a ajuns şi Maria C. (72 ani), mult prea târziu, din păcate, căci sânul deja i se descompunea. Este singură şi de aceea vizitele asistentelor şi medicilor de la Fundaţia Filantropică „Hospice Angelus“ sunt singurele moment de fericire pentru ea. „Aş avea multe de reproşat medicilor, care nu m-au tratat, ci m-au trimis acasă să mor. Dacă aş putea întoarce timpul, aş deschide cu piciorul uşa doctorilor şi m-aş plânge organelor abilitate pe nepăsarea lor faţă de bolnavii în etate“, mărturiseşte bătrâna.

Experienţă traumatizantă

Femeile ca Maria sau Eugenia au nevoie nu doar de îngrijire, ci şi de asistenţă psihologică pentru că îşi pierd încrederea în sine, nu se mai simt atrăgătoare fără sân şi, de cele mai multe ori, se închid în casă, departe de ochii lumii. La Institutul Oncologic activează un singur psihoterapeut, care nu face faţă numărului mare de pacienţi. „Cancerul mamar este o experienţă traumatizantă, de aceea pentru aceste femei este foarte important să existe asociaţii, unde ele pot discuta trăirile lor“, susţine Vasile Jovmir.
Spitalul nu oferă nici servicii paliative persoanelor în stadiu terminal al bolii. „Cele mai predispuse la cancer mamar sunt femeile cu vârsta cuprinsă între 50 şi 69 de ani. Mai rar vin tinerele“, adaugă medicul. Acum două luni, „Hospice Angelus“, a fost lansat un miniproiect pentru bolnavele de cancer la sân. „Un psiholog lucrează cu aceste paciente, ele fac plimbări în aer liber, primesc peruci şi proteze mamare, învaţă să treacă peste bariera psihologică  ca să iasă în lume“, precizează Tatiana Novoloacă, asistent social la fundaţia filantropică. 

Poate fi descoperit la palpare

Începând cu vârsta de 20 de ani, fiecare femeie ar trebui să-şi autoexamineze lunar sânii. Este important ca tumoarea să fie descoperită cât mai devreme. „Palparea este cea mai bună metodă de depistare a cancerului la sân. În 90% din cazuri, anume aşa sunt descoperiţi nodulii“, spune mamologul Vasile Jovmir.

Medicii mai recomandă femeilor cu vârste între 20 şi 39 de ani să-şi facă anual o ecografie, iar celor de 40-50 de ani să realizeze o mamografie o dată la doi ani. Femeile trecute de 50 de ani, în schimb, trebuie să treacă în fiecare an o investigaţie radiologică. 

900 de femei din Moldova se îmbolnăvesc anual de cancer mamar, ceea ce înseamnă că zilnic trei sunt diagnosticate cu această maladie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite