Un şef de la Calea Ferată din Chişinău, acuzat că şi-a violat secretara în biroul de serviciu. Procurorii au clasat dosarul

Un şef de la Calea Ferată din Chişinău, acuzat că şi-a violat
secretara în biroul de serviciu. Procurorii au clasat dosarul

Pentru a-şi păstra anonimatul, victima a apărut la conferinţa de presă cu o mască pe faţă

O tânără susţine că a fost violată de şeful Secţiei întreţinere a Căilor Ferate numărul 1 din Chişinău, Anatolie Fricăţel, în biroul de serviciu al acestuia. Cazul a fost scos la iveală de Mişcarea Antimafie, care acuză procurorii că au muşamalizat dosarul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fata şi prietenul său au apărut într-o conferinţă de presă purtând măşti pe faţă şi glugi pe cap. Ea a povestit în detalii cum s-a întâmplat totul. Pe 1 octombrie, Fricăţel ar fi rugat-o să rămână după program pentru a semna nişte acte. În jurul orei 18.00, ea ar fi intrat în biroul şefului său, care a încuiat uşa. Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, ar fi ameninţat-o cu pumnul şi ar fi somat-o să se apropie de perete, să dea panatolonii şi chiloţii în jos, să aplece capul şi să-şi astupe ochii şi urechile cu degetele, după care ar fi violat-o.

Când a încercat să sune la Poliţie, ar fi apărut alte persoane, care ar fi condus-o într-o încăpere necunoscută, unde ar fi fost ameninţată cu moartea dacă suflă o vorbă, iar apoi dusă cu o maşină în centrul oraşului.

Peste două zile, tânăra a leşinat într-o farmacie şi a ajuns la Urgenţă, unde a mărturisit ce i s-a întâmplat. Pe 4 octombrie Poliţia ar fi deschis un dosar penal pe acest caz, care l-a transmis ulterior Procuraturii Transporturi.

„Procurorii au clasat dosarul şi au muşamalizat cazul, devenind avocaţii criminalului, iar violatorul nici măcar nu a fost demis pe durata anchetei. Există supoziţii că sunt mai multe victime, pentru că mai multe subalterne nu au lucrat mai mult de două-trei luni“, a declarat Daniela Bodrug, vicepreşedintele Mişcării Antimafie.

„Suntem siguri că au fost mituiţi procurorii. Anatolie Fricăţel lucrează demult la CFM, are mulţi bani. Se plimbă cu un Volkswagen Tiguan de 25.000 de euro“, a spus tânărul care susţine că are de 5 ani o relaţie stabilă cu fosta secretară.

Şeful de la Calea Ferată neagă acuzaţiile. „Nu am avut nicio relaţie de serviciu, nicio relaţie de sex, nicio relaţie de vorbă“, a declarat Anatolie Fricăţel, pentru Pro TV. El a mai spus că tânăra ca tânăra nici nu a secretara sa, ci a lucrat într-o altă direcţie a instituţiei.

„A existat o plângere, care a fost examinată de adjunctul meu, iar hotărârea emisă de el a fost atacată în instanţă. Să se lămurească judecata“, ne-a răspuns, la rândul său, şeful Procuraturii Transporturi, Gheorghe Nogai.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: