Un şef de la ANSA şi reprezentantul unui agent economic, reţinuţi într-un dosar de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Postului control fitosanitar Leuşeni al Agenţiei naţionale pentru siguranţa alimentelor a fost reţinut miercuri, 6 septembrie, de CNA şi procurorii anticorupţie. Acesta este bănuit de abuz în serviciu şi corupere pasivă, exprimate prin perceperea sistematică de mijloace financiare de la diferiţi agenţi economici. Alături de şeful de la ANSA a mai fost reţinut şi reprezentantul unui agent economic, care este suspectat de corupere activă.

 Potrivit materialelor cauzei penale, şeful Postului control fitosanitar Leuşeni, folosind situaţia de serviciu, ar fi dat indicaţii ilicite medicilor veterinari şi fitosanitari din subordine, ordonându-le să creeze impedimente neîntemeiate agenţilor economici care importă în Republica Moldova produse alimentare, cu scopul de a-i determina pe aceştia să-i solicite ajutorul personal. 

Ulterior, după ce discuta cu agenţii economici, funcţionarul îi condiţiona să-i achite diferite sume de bani pentru a soluţiona problema.

În procesul investigării cazului, s-a constatat că şeful postului control fitosanitar primea regulat diferite sume de bani pentru fiecare partidă de produse alimentare importate pe parcursul săptămânii prin postul vamal Leuşeni, dar şi prin posturi vamale Tudora şi Criva. 

Astfel, în privinţa funcţionarului a fost pornită o urmărire penală pentru corupere activă, fiind acumulate probe privind perceperea sistematică a unor plăţi de la un şir de agenţi economici. Acestea ar fi fost achitate  sub formă de „salariu” sau „taxă de protecţie”, cadouri preţioase etc.

De asemenea, în privinţa funcţionarului menţionat se documentează şi componenţa de înfracţiune privind îmbogăţirea ilicită.

În prezent, şeful postului control fitosanitar este reţinut pentru 72 de ore şi se află în custodia CNA. Tot astăzi, a fost reţinut şi unul dintre reprezentanţii agentului economic care achitau regulat mită. Ultimul este cercetat pentru corupere activă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite