Un moldovean a fost acuzat oficial de terorism de către autorităţile Cehiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru membri ai grupării islamiste „Jamaat Shariat", care pregătea acte teroriste în Caucazul de Nord, au fost puşi oficial sub acuzare în Cehia, relatează RIA Novosti. Printre aceştia sunt trei cetăţeni ruşi şi unul din Republica Moldova.

Autorităţile de la Praga au înaintat celor patru suspecţi, printre care şi un moldovean, învinuiri oficiale de terorism, iar procesul urmează să înceapă în decurs de o lună.

Acesta va fi primul proces de acest fel din istoria Cehiei, iar acuzaţii riscă până la 10 ani de închisoare.

La finele lunii aprilie 2011, opt membri ai grupării islamiste „Jamaat Shariat", care pregătea acte teroriste în Caucazul de Nord, au fost arestaţi în Cehia. Printre reţinuţi erau cetăţeni ruşi - din Cecenia şi Daghestan, ai Bulgariei şi Republicii Moldova.

Presupuşi terorişti moldoveni, membri ai unei grupări islamiste, arestaţi în Cehia

Liderul grupării era un locuitor al Ceceniei de 31 de ani. Din organizaţie mai făceau parte doi bulgari şi cinci persoane originare din Daghestan şi Moldova, inclusiv o femeie, cu vârste cuprinse între 30 şi 52 de ani. Datele lor exacte nu sunt prezentate.

În timpul percheziţiei, poliţiştii au găsit la ei literatură în limba arabă şi rusă, documente şi bancnote false, tehnică specială, ştampile a diferitor instituţii, computere şi o cantitate mare de droguri. În apartamentul cecenului a fost descoperit un adevărat depozit de arme, inclusiv grenade, mitraliere, puşti de asalt şi circa 800 de gloanţe.

Este pentru prima dată când Poliţia cehă arestează suspecţi de activitate teroristă. Oamenii legii filau gruparea din 2008, când au primit informaţii de la colegii din Germania că o parte dintre rebeli s-au mutat de la Berlin la Praga.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite