Triumvirat cu saxofon…

Alexandru Canţîr este un ziarist cu ştate vechi în presa din Basarabia, fiind fost şef al redacţiei BBC din Moldova.

De-abia s-a semnat misteriosul acord privind constituirea AIE 2, de-abia a fost instalat noul guvern şi prezentat programul de guvernare, că opinia publică este din nou intrigată cu avertismentul că „se va spune lucrurilor pe nume", dacă... Dacă ce? Şi ce să se spună?

Avertismentul vine de la liderul PL Mihai Ghimpu şi deocamdată nu este limpede dacă exotismul exprimării domniei sale şi retorica justiţiară sunt cauzate încă de resentimentul unei ponderi sub aşteptări a PL în simpatiile electoratului şi în noua arhitectură a puterii sau dacă, într-adevăr, e ceva îngrijorător în sânul triumviratului AIE.
Liderul PL sugerează că, aşa cum stau lucrurile acum sau cum riscă să stea, ar exista un fel de posibilitate, dacă nu chiar - ferească Sfântul - intenţie, în interiorul triumviratului de a-şi sabota propriile reforme declarate.
„Ori noi facem ceea ce ne asumăm, - cităm din dl Ghimpu - ori ‘Bonjour maman!'. Nu ies din alianţă, dar o să cânt la saxofon. Eu într-o bună zi o să merg şi o să tai... şi-am să spun lucrurilor pe nume cum stau! Nu o să mă mai oprească argumentul că dacă spun - revin comuniştii! Nu o să mă mai intereseze. Ce rost are? Ori ei comunişti, ori alţii necomunişti - dacă nu se mişcă lucrurile înainte, care este sensul acestui act al guvernării dacă nu schimbăm lucrurile?".
Dl Ghimpu găseşte nimerit să jongleze cu năduf cuvinte gen „naşu", „Sicilia", „mafie" şi să constate că „oamenii nu mai cred în nimic" cu referire transparentă la guvernarea abia instalată...
Toate ar fi uşor amuzante dacă, de exemplu, în aria celor trei lideri de componente AIE, liderului liberal i s-ar fi rezervat, mutual, partitura paznicului la puritatea actului guvernării. Numai că menirea asta ar trebui să o aibă nu atât „saxofoniştii", cât ziariştii sau menestrelii opoziţiei... Şi nu chiar de la kilometrul zero al unui drum care s-ar dori să dureze patru ani.
Sigur că, fără tăgadă, liderii unor alianţe sunt şi ei oameni şi nimeni nu-i poate văduvi de dreptul de a cârti. Numai că populaţia care se doreşte în sfârşit guvernată cu responsabilitate poate considera că este un huzur cam exagerat să intri mai întâi într-o coaliţie, ca să spui imediat după aceea că eşti înspăimântat şi revoltat de ce ştii că este acolo... Şi că vei dezvălui odată când vei considera de cuviinţă.
Acum - iată - mai există o întrebare pe lângă atâtea altele: câtă dreptate poate avea totuşi dl Ghimpu dincolo de emoţii?
Ce este cert e că o maximă transparenţă, reală, a actului guvernării ar subţia considerabil din fel de fel de suspiciuni. Precum şi răspunsurile restante la unele întrebări de principiu. Şi poate că, pentru început, ar trebui ca cei ce vor fi guvernaţi să afle ce scrie în Acordul privind constituirea şi funcţionarea Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE). Triumvirat să fie, dar să ştim şi noi. Altminteri lumea va asculta doar solo-uri pentru saxofon şi fanfară...