Treisprezece copii de la o tabără de odihnă din Vadul lui Vodă, agresaţi fizic de doi adolescenţi aflaţi în stare de ebrietate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Treisprezece minori, cu vârstele cuprinse între 11 ani şi 15 ani, au fost agresaţi fizic la o tabără de odihnă din oraşul Vadul lui Vodă, de alţi doi adolescenţi în grija cărora au fost lăsaţi. Poliţia capitalei, în comun cu Procuratura, au iniţiat un proces penal pentru tortură în privinţa celor doi adolescenţi, aceştia fiind cercetaţi în stare de libertate, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei de poliţie, în urma investigaţiilor s-a constatat că tabăra de odihnă activa în lipsa actelor legale ce se impun, iar cei doi adolescenţi, de 16 şi, respectiv, 17 ani, care i-ar fi agresat pe cei treisprezece copii, ar fi recurs la gest după ce au consumat băuturi alcoolice.

Pe lângă procesul penal iniţiat în privinţa celor doi adolescenţi, organele de drept au iniţiat o cauza penală în privinţa administratorului taberei. Acesta a fost reţinut pentru 72 de ore în izolatorul Direcţiei de poliţie a municipiului Chişinău.

Minorii agresaţi fizic au fost îndreptaţi la Centrul de expertiză medico-legală pentru constatarea gradului de gravitate a leziunilor corporale provocate.

Poliţia a sesizat autorităţile locale pentru a întreprinde acţiuni de rigoare, iar în urma unei şedinţe comune a fost emisă decizia de sistare a activităţii taberei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite