Trei persoane, reţinute după ce au primit 10 mii de euro pentru a-i scăpa de închisoare pe doi indivizi cercetaţi penal pentru viol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol
FOTO simbol

Trei persoane au fost reţinute după ce ar fi cerut şi primit suma de 10.000 de euro de la doi indivizi cercetaţi penal într-un dosar deschis pentru viol, pe care urmau să-i ajute să scape de închisoare prin a influenţa oamenii legii şi victima.

În schimbul acestei sume, bănuiţii urmau să convingă victima să-şi retragă plângerea. Mai mult decât atât, ei au pretins că ar avea influenţă asupra unor angajaţi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, astfel încât aceştia să adopte o hotărâre favorabilă.

Prin urmare, ofiţerii Serviciului protecţie internă şi anticorupţie al Ministerului Afacerilor Interne (SPIA), de comun cu procurorii PCCOCS, au efectuat o serie de percheziţii la domiciliile bănuiţilor, de unde au fost ridicate sumele de bani transmise sub controlul angajaţilor SPIA, precum şi alte probe concludente pe cazul dat.

Dacă vina bănuitilor va fi dovedită în instanţa de judecată, aceştia riscă pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de până la 10 ani.


Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite