Trei carabinieri pot scăpa de închisoare, după ce-au lovit 13 militari în termen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei trei carabinieri condamnaţi au lovit grav 13 militari cu termen redus Foto: Adevărul
Cei trei carabinieri condamnaţi au lovit grav 13 militari cu termen redus Foto: Adevărul

Carabinierii vizaţi au fost condamnaţi la câte 5 ani de puşcărie, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 4 ani.

Trei soldaţi din trupele de carabinieri au fost condamnaţi la câte 5 ani de detenţie, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 4 ani, după ce au lovit 13 militari cu termen redus de încorporare. Aceştia s-au ales cu mai multe răni evidente. Carabinierii anchetaţi şi-au recunoscut vinovăţia în faţa procurorilor.

Potrivit Procuraturii, în primele nouă luni ale acestui anau fost cercetate 147 de infracţiuni, din care 118 au fost comise în cadrul Armatei Naţionale, iar 29 în trupele de carabinieri.

Până acum în incidentele penale au fost implicaţi 20 de ofiţeri, nouă plutonieri, 10 sergenţi şi 115 soldaţi. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite