Traian Băsescu cere unirea Republicii Moldova cu România, dar fără Transnistria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Traian Băsescu cere ca obiectivul principal al relaţiei dintre România şi Republica Moldova să fie unirea celor două state. Afirmaţia lui Băsescu vine după ce ieri premierul de la Chişinău Valeriu Streleţ a declarat că nu este luată în considerare ideea unirii Republicii Moldova cu România.

„Este nevoie să discutăm cu Chişinăul şi să afirmăm ca politică de stat obiectivul de unire a celor două state româneşti. Uitaţi-vă ce spune prim-ministrul vostru la Chişinău: ne vom apropia de România prin Uniunea Europeană. Eu îi spun să iute de UE. Lecţia este Ucraina. Nimeni nu pune problema aderării Republicii Moldova la UE. Este ultima posibilitate pe care trebuie să o aibă în vedere politicienii de la Chişinău atunci când vorbesc de aderarea la UE – este unirea cu România. Moldova nu poate fi neutră, nici un vecin nu-i poate garanta neutralitatea. Poate Marea Neagră. Chemarea „vreau în UE fără NATO” este o rătăcire. Ce vom face cu securitatea UE dacă RM nu va fi în blocul NATO?; UE are propria ei politică de apărare. Sunt fracturi de logică ce vor trebui corectate în viitor.” a declarat Traian Băsescu în cadrul celei de a XIII- a ediţii a Universităţii de vară de la Izvorul Mureşului din Harghita.

Rusia vrea să ajungă la Dunăre şi nu pleacă din Transnistria

”Îl cred pe Porosenko că Ucraina îşi continuă agresiunea. Analiza mea de la luptele din estul Ucrainei este că obiectivele pe termen lung al Federaţiei Ruse este să se apropie de gurile Dunării, are nevoie de acest coridor către inima Europei. Din punct de vedere geostrategic, interesele sunt legate şi de accesul la Dunăre. Nu cred că în momentul de faţă Ucraina mai are capacitatea să devină stat mebru în NATO, de aceea pentru Republica Moldova este extrem de important să iasă din această neutralitate” a mai spus fostul preşedinte al României.

Traian Băsescu a subliniat şi modul în care Moscova priveşte spre Transnistria: ”Trăgând o concluzie, niciodată Federaţia Rusă nu va mai pleca din Transnistria. Acest format de negociere a situaţiei din Transnistria s-a arătat absolut ineficient. A lăsat timpul să lucreze în favoarea separatiştilor. Federaţia Rusă nu va înceta niciodată să susţină separtiştii de la Tirapol pentru a-şi păstra peticul de pământ. Este nevoie să discutăm cu Chişinăul şi să afirmăm politica de stat, obiectul de unire a celor două state române”.

Mai mari şi mai puternici

Băsescu a ţinut să precizeze că “trebuie recunoscut că Transnistria nu a fost pământ al României.” “Mulţi cred că România ar face o favoare Republicii Moldova dacă unirea s-ar produse. E greşit! România nu face nicio favoare Republicii Moldova dorind să realizeze unirea dacă obiectivul va fi oficial declarat. Şi România, în mod egal, are nevoie de Republica Moldova. Cu cât un stat e mai mare în Uniunea Europeană, cu atât e mai important şi are greutate mai mare”, a mai spus Băsescu.

Fostul preşedinte a făcut referire şi la faptul că există întrebări cu privire la costurile acestei unirii şi a ţinut să lămurească faptul că “aici nu e o problemă de bani, ci de viitorul României. Un viitor temeinic se poate baza şi pe procesul de reunificare cu Republica Moldova”.

“Lucrurile s-au echilibrat în ultimii ani. Azi, tineretul e unionist, iar cei care îşi aduc aminte istoria şi sunt încă în viaţă sunt un catalizator al unirii. Intelectualitatea de la Chişinău e favorabilă unirii. Părerea mea e că acum suntem într-un moment potrivit să discutăm cinstit, deschis posibilitatea reunificării celor două state româneşti. Frământările din regiune arată că acolo unde nu există solidaritate se poate întâmpla orice. E cunoscut faptul că propaganda Moscovei e extrem de puternică la Chişinău”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite