Trafic suspendat duminică pe mai multe străzi din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
trafic suspendat

În contextul evenimentelor care vor avea loc duminică, 21 octombrie, în centrul Capitalei, transportul public va fi redirecţionat de pe bd. Ştefan cel Mare pe str. Bucureşti. Temporar, va fi sistată circulaţia transportului public pe str. Bănulescu-Bodoni şi Puşkin, transmite IPN.

Între orele 12.00 şi 14.00, va avea loc un marş automobilistic cu ocazia centenarului unirii. Circulaţia rutieră va fi temporar restricţionată pe traseul marşului: rondul de la str. I. Creangă – Alba Iulia – Şoseaua Balcani – Calea Iaşilor – M. Dosoftei – M. Viteazu – Petricani – Calea Orheiului – T. Vladimirescu – B. Voievod – A. Russo – Mircea cel Bătrân – M. Spătaru – Vadu lui Vodă – Ismail – Pan Halippa – Şoseaua Hânceşti – Mioriţa – Grenoble – bd. Cuza Vodă –Decebal – Albişoara – M. Viteazu – Columna – Condac, sensul giratoriu.

Partidul Democrat din Moldova organizează, în Piaţa Marii Adrunări Naţionale, începând cu ora 11.00, Adunarea Naţională „Pentru Moldova”. Astfel, în perimetrul PMAN circulaţia transportului va fi sistată, iar pe perioade scurte de timp va fi sistată circulaţia troleibuzelor şi bd. Grigore Vieru.

Pentru participanţii la eveniment, locurile de parcare vor fi asigurate în perimetrul străzilor: E. Doga, M. Cebotari, Tricolorului, Mitropolitul Dosoftei, A. Lăpuşneanu, S. Lazo, P. Movilă, T. Ciorbă, M. Viteazu, Sfatul Ţării, M. Eminescu, V. Micle, V. Alecsandri, Tighina, Bulgară şi 31 august, precizează Inspectoratul General al Poliţiei într-un comunicat de presă.

Poliţia îndeamnă şoferii să evite, duminică, deplasarea cu automobilele pe segmentul bd. Ştefan cel Mare, cuprins între sensul giratoriu de la str. Ion Creangă şi sensul giratoriu de la bd. Constantin Negruzzi. Totodată, poliţia atenţionează că în perimetrul străzilor Bucureşti, Columna şi Alexandru cel Bun, inclusiv, şi pe străzile care intersectează bd. Ştefan cel Mare, se va circula cu dificultate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite