Tot mai mulți moldoveni au HIV/SIDA. Majoritatea se îmbolnăvesc pe cale sexuală

Tot mai mulți moldoveni au HIV/SIDA. Majoritatea se îmbolnăvesc pe cale sexuală

Mai bine de 40% din persoanele cu HIV nu au poliţă de asigurare

Cel puțin asta relevă studiului sociologic „statutul socio-economic al persoanelor cu HIV", lansat de Fundaţia Soros-Moldova.

Ştiri pe aceeaşi temă

Infecţia HIV devine tot mai răspândită. Potrivit studiului, de cele mai multe ori aceasta este transmisă prin contactul sexual. „Se arată o scădere a intensităţii răspândirii infecţiei HIV prin intermediul utilizării drogurilor injectabile şi o sporire a proporţiei persoanelor infectate pe cale heterosexuală. 54% din persoanele infectate pe cale sexuală au fost infectate în rezultatul contactelor sexual neprotejate cu un partener ocazional sau cu mai mulţi parteneri şi 46% - în rezultatul contactelor sexual neprotejate cu un partener permanent sau cu soţul/soţia", se menționează în studiul Soros.

La 1 noiembrie 2011, cumulativ erau înregistrate peste 7.000 de persoane cu HIV. Conform datelor statistice, dacă în anul 2001 ponderea femeilor în numărul cazurilor noi de HIV era de 26.7%, atunci în 2011 acesta este de 52.3%. Numărul bărbaților infectaţi cu HIV în rezultatul contactelor sexuale neprotejate cu un partener ocazional este mai mare decât cea a femeilor, 75% sunt de gen masculin și 36% sunt de gen feminin. „Soţiei, ca să nu afle că am avut pe alta, i-am spus că mi-am injectat droguri, dar, în realitate, nu a fost aşa. Prin sex m-am infectat. Fata cu care am avut relaţii sexuale m-a sfătuit să mă duc să dau analizele, ea, probabil, ştia că are HIV", mărturisește un bărbat în vârstă de 33 de ani citat în sondaj.

Migranţii, expuși riscului de a avea HIV/SIDA

Potrivit aceluiași studiu, migranţii şi familiile acestora sunt grupurile expuse riscului la HIV/SIDA. Fiecare a treia persoană din cele chestionate, care a fost infectată, a menţionat că partenerii lor de viaţă au fost la muncă peste hotare, iar două persoane din trei au precizat că s-au infectat în Moldova. Fiecare a cincea persoană chestionată a declarat că s-a infectat cu HIV în Rusia sau Ucraina. „Respondenţii au aflat că sunt infectaţi cu HIV întâmplător şi de cele mai multe ori au fost impuşi de anumite circumstanţe să facă analizele la HIV", se mai menționează în sondaj.

De asemenea, în momentul solicitării serviciilor medicale generale, 40% dintre respondenţi au întâmpinat anumite dificultăţi din cauza diagnosticului HIV/SIDA, şi anume: atitudinea discriminatorie a medicilor şi neasigurarea confidenţialităţii statutului lor, calitatea redusă a serviciilor medicale, lipsa serviciilor medicale în raionul lor, surse financiare limitate pentru accesarea serviciilor medicale şi tratament. O barieră semnificativă în accesarea serviciilor medicale este şi faptul că mai bine de 40% din persoanele cu HIV nu deţin poliţa de asigurare.

Rezultatele studiului mai arată că persoanele cu HIV nu se confruntă cu obstacole pentru a accesa instituţiile educaţionale atâta timp cât statutul lor este confidenţial şi nimeni nu ştie că ei sunt infectaţi cu HIV. Ulterior și accesul la muncă este limitat, în special din cauza nivelului înalt de discriminare a acestora la angajare.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: