Teatru fără multe vorbe. Dragoste şi violenţă la „Eugene Ionesco”

Actorii Teatrului „Eugene Ionesco” au renunţat la cuvinte şi replici pentru a trece la mişcare, dans şi expresii faciale într-un spectacol inedit în Republica Moldova.

Fiecare dintre noi stabileşte o anumită relaţie cu violenţa. Care este această relaţie, ce forme capătă, în ce mod este exprimată şi ce aduce violenţa ne demonstrează cei zece actori ai Teatrului „Eugene Ionesco”, însoţiţi pe scenă de doi dansatori invitaţi - Serghei Golovnea şi Alexandra Soşnikova - în spectacolul „Violenţa, o istorie de dragoste”.

Un spectacol intens, lăuntric

Noutatea spectacolului rezidă şi în absenţa unui scenariu precis. Povestea redată prin limbajul non-verbal a fost alcătuită şi de actorii care au adus în spectacol fragmente, sentimente, gânduri şi frământări proprii. Regia este semnată de Benno Voorham, un coregraf din Suedia recunoscut în domeniu datorită abordării şi tehnicilor sale de lucru. Ideea de a aborda tema violenţei aparţine directorului artistic al Teatrului „Eugene Ionesco”, Petru Vutcărău, care i-a sugerat regizorului suedez această concepţie a poveştilor de dragoste văzute prin prisma violenţei. 

„Spectacolul este ca o calătorie întrepinsă în cele mai întunecate părţi ale personalităţii omului. Cu toate acestea, istoria nu este una horror cum s-ar putea interpreta. Avem puţin text, multă expresie corporală. Se studiază relaţiile dintre oameni”, spune Benno Voorham. Limbajul verbal de multe ori păleşte în faţa celui non-verbal, lucru ce face din spectacolul „Violenţa, o istorie de dragoste” să fie unul intens, lăuntric. Multe scene s-au întâmplat din improvizaţia actorilor din timpul repetiţiilor, după ce regizorul propunea o temă ce trebuia pusă în scenă doar prin expresie corporală. Repetiţiile au durat o lună, de dimineaţă până seara, timp în care actorii au reuşit să-şi acopere corpul cu vânătăi şi să facă febră musculară. Ala Menşicov, actriţă la „Eugene Ionesco” ne mărturiseşte că întreg procesul de lucru a fost o experienţă specială. „Sperăm să prindă la public. Vom filma şi un mic spot de promovare a spectacolului pentru a putea fi prezentat la festivaluri”, spune actriţa.

Fără decor. Doar frunze

Pe durata întregului spectacol, pe scenă sunt prezenţi doar actorii şi niciun alt element de decor, cu excepţia unei cantităţi considerabile de frunze care, spre final, acoperă întreaga scenă.

Prestaţia actorilor a fost însoţită de muzica ce accentua mişcările şi poveştile desfăşurate pe scenă. Coloana sonoră a spectacolului este semnată de Ion Coroi din România. Coregrafiile au fost mai ritmate şi mai leneşe - mişcări uşor şocante, altele amuzante, replici surprinzătoare sau emoţionante. 

Criticii spun că ceea ce a făcut Teatrul „Eugene Ionesco” este un pas admirabil, întrucât a transformat un subiect dureros într-o formă de artă, a dat de gândit publicului şi va promova în continuare sau, cel puţin, va încerca să cultive în oameni o atitudine şi o gândire liberă, deschisă. 

După istorii mai mult sau mai puţin violente, finalul spectacolului i-a lăsat pe mulţi dintre spectatori surprinşi. Unii au apreciat ideea, alţii, mai tradiţionalişti, s-au arătat rezervaţi. Totuşi, „Violenţa, o poveste de dragoste” rămâne un spectacol nou pentru publicul din Chişinău.

Artista Ala Menşicov afirmă că spectacolul este unul foarte practic din cauza scenografiei simple, alcătuite doar din frunze: „De obicei, atunci când plecăm în turnee, ne costă mult să închiriem un autocar pentru a transporta tot decorul din piesele de teatru pe care le jucăm. Aici, însă, ai luat sacul cu frunze în spate şi ai plecat!”