Studiu. Opt din zece persoane condamnate în R. Moldova pentru corupţie nu petrec o zi în închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
judecator ciocan instanta . foto unsplash

Cea mai mare pedeapsă cu închisoarea dată într-un caz de corupţie a fost pentru un termen de 16 ani, iar cea mai mare amendă – 290 de mii de lei. Totodată, opt din zece persoane condamnate pentru fapte de corupţie nu petrec nicio zi în închisoare. În topul subiecţilor infracţiunilor de corupţie sunt poliţiştii. Constatările se conţin într-o analiză realizată de Centrul de Resurse Juridice din Moldova, transmite IPN.

Cercetarea acoperă peste 400 de hotărâri pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie în cauze de corupţie în perioada 1 ianuarie 2017 şi 31 decembrie 2020.

Vladislav Gribincea, preşedintele CRJM, a declarat că în Republica Moldova durata de examinare a unei cauze penale, la toate cele trei niveluri de jurisdicţie, este în medie de 325 de zile, în timp ce în cazul dosarelor de corupţie durata creşte până la 3,5 ani, ceea ce este de patru ori mai mult. Chiar dacă cazurile de corupţie sunt mai complicate, totuşi această diferenţă ridică semne de întrebare, menţionează Vladislav Gribincea.

Majoritatea covârşitoare – 93% – a cauzelor de corupţie care au fost examinate (din hotărârile CSJ) se referă la acte de corupţie mică, din perspectiva prejudiciului, a mitei, a subiectului care face acest act infracţional. 7% din cauze se referă la corupţie mare. Printre dosarele ajunse la CSJ se numără şi cel de corupere a deputaţilor, în care suma mitei era de 250 de mii de dolari.

În topul subiecţilor infracţiunilor de corupţie sunt poliţiştii, aceştia fiind 140 la număr. Aceştia sunt urmaţi de persoanele fizice (91), consilierii locali (32), primari (24), avocaţi (19), contabili (19) etc. „Probabil ei sunt şi mai numeroşi, intră în contact mai frecvent cu persoanele care sunt în situaţii sensibile şi predispuse să-şi rezolve problemele. De asemenea, acest lucru nu înseamnă că în alte domenii nu ar putea exista mai multă corupţie”, explică Vladislav Gribincea.

40% din cauzele de corupţie ajung la CSJ. „Acest lucru s-ar putea explica în mare parte prin faptul că subiecţii sunt specifici şi aceste persoane îşi pot angaja un avocat mai calificat, au argumente mai convingătoare etc. Trebuie să recunoaştem că 40% din cauzele de corupţie ajung la CSJ şi acest coeficient este în medie de două ori mai mare decât media per sistem”, a notat preşedintele CRJM.

Jumătate din hotărârile primelor instanţe au fost casate în apel sau recurs. „Dacă avem 50% şanse ca hotărârile primelor instanţe să fie casate în apel sau recurs, astfel instanţele de apel sau recurs inevitabil vor fi supraîncărcate. Şi aceasta vorbeşte despre calitatea hotărârilor judecătoreşti”, subliniază Vladislav Gribincea. O altă constatarea e că fiecare a doua cauză de corupţie merge la rejudecare.

Studiu nu recomandă înăsprirea pedepselor pentru corupţie. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie aplicate şi sancţiunile colaterale celor principale, cum ar fi confiscarea extinsă. Autorii analizei consideră că este nevoie să fie alocate resurse suficiente resurse pentru lupta cu corupţia mare. De asemenea, trebuie analizat fenomenul suspendării frecvente a pedepsei cu închisoarea. Experţii sunt de părere că ar avea un efect mai descurajant aplicarea pedepsei cu închisoarea pe un termen mai scurt, decât pe un termen mai mare, dar cu suspendare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite