Stratfor: Eurasia, un concept incert inventat de Rusia pentru Rusia

Stratfor: Eurasia, un concept incert inventat de Rusia pentru Rusia

Teoriile eurasianiste au mare priză la Kremlinul condus de Vladimir Putin. FOTO Reuters

Eurasia este un termen ce are mai multe înţelesuri. Ne putem referi la Eurasia ca la o combinaţie între Europa şi Asia sau putem să o identificăm şi cu state precum Turcia care se situează pe ambele continente, dar Eurasia ca şi concepţie geopolitică defineşte zona ocupată de Rusia şi ţările din fosta Uniune Sovietică.

Eurasia poate fi considerată un spaţiu geografic, precum şi un spaţiu politic şi cultural diferit de cele două continente care îl separă, consideră autorul Stratfor Eugene Ciausovski.
 
În analiza sa din Stratfor acesta explică că această distincţie politică s-a născut în urmă cu un mileniu, odată cu apariţia Rusiei Kievene, precursorul slav al statului rus modern. „Fondată în Europa de Est în secolul al IX-lea în ceea ce este acum Ucraina, Rusia Kieveană a fost printre cele mai mari state din Europa medievală, cuprinzând teritoriul de la Marea Baltică la Marea Neagră. Adoptarea creştinismului ortodox ca religie de stat la sfârşitul secolului al X-lea a dus la crearea unei distincţii faţă de statele catolice din Europa de Vest, Rusia Kieveană rămânând totuşi o putere vădit europeană”, notează Ciausovski.
 

Şi, totuşi, nu chiar „europeană”

Autorul Stratfor aminteşte că dincolo de aceste realităţi, Rusia Kieveană a fost invadată de mongoli la mijlocul secolului al XII-lea. „Centrul de putere al slavilor de est s-a mutat de la Kiev la Moscova, un oraş care a câştigat importanţă în timp ce Kievul intra într-un proces de încorporare de către puterile catolice din Polonia şi Lituania. Moscova a devenit centrul Marelui Ducat al Moscovei, care, începând cu secolele XIV şi XV a crescut în înfluenţă ca teritoriu transformându-se într-o mare putere ortodoxă şi slavă în Europa de Est. Când puterile din Europa de Vest au început să colonizeze teritoriile de peste mări, în secolul al XVI-lea, Rusia a început să se extindă dincolo de spaţiul european. Sub primul ţar, Ivan al IV-lea, Rusia a incorporat în teritoriu său Siberia şi, în acest sens, a devenit o putere eurasiatică adevărată şi transcontinentală pentru prima dată în istoria sa”, relatează Ciausovski. Acesta evocă faptul că Rusia a continuat să se extindă în Asia, anexând treptat, dar în mod sistematic, Caucazul şi Asia Centrală în imperiul său. În opinia sa, acest lucru a condus Rusia spre un conflict cu puterile musulmane şi asiatice, cum ar fi otomanii şi perşii. „Între timp, Rusia şi-a extins imperiul spre vest în Europa, ciocnindu-se cu puterile europene, cum ar fi Polonia, Suedia şi Austria peste teritorii din Europa de Est şi Centrală. Astfel, Rusiei s-a ridicat la nivelul de superputere a Europei în secolele XVIII şi XIX”, constată Ciausovski.
 

Sovieticii, mai aproape geografic de Europa  

Corespondentul Stratfor consideră că în acel moment Rusia încă nu era destul de europeană, mai ales prin faptul că avea în componenţa sa teritorii imense din Asia, din care făceau parte diverse popoare şi culturi care nu erau europene. „Ca imperiu ortodox, Rusia se deosebea religios faţă omologii săi catolici şi protestanţi. Dar au existat, de asemenea, diferenţe politice şi economice. Progresele administrative şi ştiinţifice, care au venit odată cu Iluminismul european au fost lente în Rusia, aşa cum au fost progresele tehnologice care au facilitat industrializarea şi crearea de state-naţiune moderne în Europa. Această realitate a mărit discrepanţa dintre Rusia şi Europa şi împreună cu vulnerabilitatea militară a Rusiei a dus inevitabil la dispariţia Rusiei ţariste în 1917. Uniunea Sovietică, care în cele din urmă a înlocuit Imperiul Rus, a întărit şi mai mult alteritatea Rusiei faţă de Europa. Ideologia şi structura sa politică internă s-a schimbat dramatic atunci când Moscova a adoptat comunismul şi socialismul, dar statul a continuat să cuprindă majoritatea teritoriilor europene şi asiatice pe care Imperiul Rus le-a avut în trecut”, apreciază Ciausovski. În opinia sa, al Doilea Război Mondial i-a adus pe sovietici din punct de vedere geografic mai adânc în Europa, iar decalajul dintre ideologia comunistă specifică Europei de Est şi ideologia capitalistă a Europei de Vest, ferm cimentată ca Zidul Berlinului, a împins Rusia departe de Europa.
 
 

1990, o catastrofă pentru liderii politici din Rusia

Colapsul sovietic şi sfârşitul Războiului Rece la începutul anilor 1990 a adus în spaţiul public o discuţie  despre o încorporare finală a Rusiei în Europa. „Într-adevăr, includerea Rusiei în Europa părea posibilă. Moscova pierduse imperiul său Eurasiatic, dar trecerea s-a dovedit atât de haotică şi durerosă pentru Rusia, care într-un deceniu de stat a început să se recentralizeze odată cu plecarea lui Boris Elţîn şi instalarea lui Vladimir Putin la putere. Anul 1990, sărbătorit ca o simbol de aur a creşterii economice şi a democraţiei în Statele Unite şi în Europa de Vest, a fost considerat o catastrofă de către liderii politic ruşi. Rusia a petrecut următorii 10 ani recuperând pierderile din ultimii 10 ani, iar statul a participat mai activ în afacerile economice şi şi-a consolidat puterea politică sub Putin”, subliniază autorul Stratfor. În opinia sa, Moscova a încercat să-şi recupereze influenţa pierdută în fosta periferie sovietică, extinzându-şi proiecţia geopolitică în periferia eurasiatică deţinută în trecut de Uniunea Sovietică şi Imperiul Rus.
 

Conflicte întreţinute

De la mijlocul anilor 2000 până în 2014, Rusia s-a construit treptat în spaţiul eurasiatic. Ciausovski crede că Rusia a fost stabilă pe plan intern, datorită creşterii economice puternice rezultate din preţurile ridicate la energie şi datorită unui regim politic centralizat. Rusia a lansat, de asemenea, un proiect de integrare nou cunoscut sub numele de Uniunea Vamală, care în cele din urmă s-a transformat în Uniunea Economică Eurasiatică, entitate care cuprinde fostele state sovietice din Europa şi Asia, inclusiv Belarus şi Kazahstan. Moscova a avut o poziţie puternică în ceea ce priveşte terenurile din Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală. „Alteritatea Rusiei faţă de Europa nu a fost depăşită. Moscova a văzut în viziunea despre ce ar trebui să însemne Eurasia şi includerea Ucrainei în proiectul său, doar că Ucraina nu va capitula în faţa Rusia, după cum s-a demonstrat în 2014 prin mişcarea Euromaidan. Revoluţia a început ca o respingere a integrării Ucrainei cu Rusia, şi s-a încheiat atunci când ucrainenii au înlocuit guvernul cu unul care a fost prietenos faţă de Occident. Ca răspuns, Rusia a anexat Crimeea şi a instigat o insurgenţă separatistă pro-rusească în estul Ucrainei, aducând în mod eficient acele părţi ale Ucrainei în proiectul Eurasia. Kievul şi aliaţii săi occidentali au facut un pas în spate, astfel încât Rusia a fost în măsură să plaseze în întregime Ucraina în structura sa de alianţe în Eurasia”, explică corespondentuul Stratfor.
 

Impasul rece dintre Rusia şi Europa

Ciausovski notează că relaţiile dintre Rusia şi Europa sunt la fel de reci ca în timpul Războiului Rece. Statele Unite şi Uniunea Europeană au izolat Rusia cu sancţiunile economice şi au consolidat legăturile politice cu ţări precum Ucraina, Republica Moldova şi Georgia, care se află în periferia Rusiei, dar al căror guverne totuşi apiră să fie mai aproape de Europa. „NATO şi-a construit o prezenţa militară semnificativă în ţările baltice şi Europa Centrală, în timp ce Uniunea Europeană a curtat ţări precum Azerbaidjan şi Turkmenistan pentru a servi drept exportatori de energie, ca alternativă la Rusia. Toate aceste eforturi au fost făcute pentru a submina statutul de putere eurasiatică pe care Rusia încercă să-l restabilească. La rândul său, Rusia a încercat să contracareze extinderea influenţei europene şi americane în ceea ce consideră sfera sa de influenţă. Acestea sunt imperativele conflictuale care încadrează impasul actual dintre Rusia şi Occident”, relatează Ciausovski.
 

O chestiune de geografie

În opinia autorului Stratfor, în cele din urmă, distincţia între Rusia şi Europa este mai puţin o chestiune de ideologie ci de geografie. Ciausovski constată că relaţia dintre cele două a variat foarte mult de-a lungul secolelor. Astfel Rusia sovietică, de exemplu, s-a aliat cu Marea Britanie şi Franţa împotriva Germaniei naziste, doar pentru a deveni adversarul principal al NATO. „Chiar dacă Rusia s-a schimbat din punct de vedere ideologic şi politic de-a lungul existenţei sale, zonele geografice în care s-a extins (sau a vrut să se extindă) nu s-au schimbat deoarece Rusia nu are bariere reale fizice împotriva Europei sau Asiei. Rusia se află acum într-o poziţie de vulnerabilitate, datorită, impasului  cu Europa care nu prezintă semne de atenuare pe viitor. Cel mai probabil nu este o coincidenţă faptul că Rusia a început să-şi consolideze legăturile sale cu Asia. Într-adevăr, legăturile Rusiei cu Asia de Est, în special cu China, în domenii precum energia, comerţul şi finanţele sunt în creştere. Relaţia Moscovei cu Beijing, fie sub forma unor acorduri de securitate sau grupuri economice comune, a devenit în consecinţă mult mai importantă. Într-un fel, Rusia redescoperă, sau cel puţin pune accent mult mai mare, pe axa Asia ca parte a construcţiei sale eurasiatice”, precizează Ciausovski. Acesta consideră că acest lucru nu înseamnă că Rusia poate întoarce complet spatele Europei deoarece există încă prea multe lucruri care leagă Rusia de Europa. „Indiferent de modul prin care se va finaliza impasul actual sau cât de bine va reuşi pivotul Asia de Est, Rusia, parţial în Europa şi parţial în Asia, dar niciodată pe deplin în niciuna, este cea care va modela identitatea distinctă eurasiatică”, concluzionează Eugene Ciausovski.
 

Vizele, şantajul Rusiei pentru controlul Uniunii Vamale

Ileana Racheru, cercetător specializat în spaţiul ex-sovietic la IDR (Institutul Diplomatic Român) şi doctor în Ştiinţe Politice, consideră că Uniunea Vamală are două dimensiuni, una geopolitică şi emoţională, care prinde foarte bine la populaţia Federaţiei Ruse, dornică să restabilească URSS-ul, şi o dimensiune economică ce implică costuri mari şi constante din partea Rusiei. „Cred că prima perspectivă îl atrage şi personal pe Putin care a spus că cea mai mare catastrofă a secolului XX a fost dispariţia URSS. Dincolo de această dimensiune, uniunea presupune şi costuri reale şi după cum vedem până acum Rusia a cumpărat diverse state care să fie membri în organizaţie”, a precizat expertul. „După ce vor cheltui banii respectivi vor cere din nou BANI ca să rămână în organizaţie?”, a întrebat cercetătoarea în contextul în care Rusia trebuie să dea bani în continuare pentru a susţine UEE. În acelaşi timp, nu se ştie în ce măsură Moscova mai are bani, având în vedere situaţia sa economică.
 
După 30 de ani de la declanşarea procesului numit Perestroika, iniţiată de liderul sovietic Mihail Gorbaciov, ruşii încă au păreri contradictorii faţă de efectele reformei. Există diverse păreri faţă de istoria recentă, dar o privire imparţială asupra istoriei produce o concluzie fără echivoc: Da, greşelile şi neajunsurile au fost multe, dar fără Perestroika lumea nu ar fi fost ceea ce este astăzi, se arată într-o analiză recentă TASS. 55% dintre ruşi cred că reforma Perestroika, iniţiată în 1985 în Uniunea Sovietică, a cauzat mai mult rău decât bine, ca urmare a unui sondaj de opinie Levada realizat în martie. În urmă cu 10 ani, 70% dintre ruşi credeau că Perestroika a creat mai mult rău decât bine.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările