Standarde profesionale unice pentru profesori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorii din Republica Moldova au aşteptat multă vreme metodologia propusă de ministerul Educaţiei. FOTO: ziarulargesenilor.ro
Profesorii din Republica Moldova au aşteptat multă vreme metodologia propusă de ministerul Educaţiei. FOTO: ziarulargesenilor.ro

Cadrele didactice din învăţământul general din Republica Moldova vor avea în premieră o metodologie bine definită referitoare la standardele profesionale, în baza căreia îşi vor realiza propria evaluare profesională, vor fi evaluate din exterior, vor fi clasificate şi vor avansa în carieră. Ministerul Educaţiei a propus dezbaterilor publice un proiect al metodologiei în care descrie standardele după care ar urma să se ghideze profesorii.

Proiectul de metodologie al ministerului Educaţiei descrie contextul aplicării, funcţiile standardelor profesionale ale cadrelor didactice din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, structura, cadrul de referinţă al acestor standarde şi instrumentarul pentru evaluarea cadrelor didactice. Astfel, au fost stabilite standarde clare unice, clasificate pe trepte, fiecare învăţător având posibilitatea să se orienteze unde se situează în prezent din punct de vedere profesional, să identifice ariile formării profesionale care necesită îmbunătăţiri şi să decidă ce nivel vrea să atingă.

Şanse egale pentru educaţie de calitate

Potrivit documentului, cunoscând standardele, fiecare cadru didactic, va fi capabil să îşi identifice punctele forte ale competenţelor, precum şi. Scopul este de a asigura tuturor elevilor premisele acordării unor şanse egale de a primi o educaţie de calitate din partea cadrelor didactice pregătite după aceleaşi cerinţe profesionale. Totodată se doreşte, printre altele, promovarea conceptului educaţiei incluzive şi a principiilor şcolii prietenoase copilului, asigurarea unui mediu deschis, sigur pentru învăţare, creşterea atractivităţii învăţării, dezvoltarea competenţelor digitale prin elaborarea şi aplicarea conţinuturilor educaţionale digitale în procesul educaţional.

Trei nivele de performanţă

Metodologia elaborată de ministerul Educaţiei prevede o clasificare a cadrelor didactice din învăţământul primar, gimnazial şi liceal pe trei nivele de performanţă - de bază, avansat şi performant.

La primul nivel, cadrele didactice trebuie să demonstreze cunoştinţe specifice despre diverse teorii şi cercetări relevante în domeniul psihopedagogiei, ale domeniului şi ale ariei de specializare, astfel având posibilitatea să cunoască elevii şi particularităţile lor. Profesorii ar urma, de asemenea, să asigure incluziunea şi egalitatea de şanse în organizarea procesului educaţional, să le asigure elevilor un conţinut cât mai accesibil şi să aplice strategiile de predare într-o manieră individualizată. Totodată învăţătorii vor trebui să comunice eficient cu familiile elevilor, demonstrând astfel că-şi asumă responsabilitatea pentru îmbunătăţirea predării, prin dezvoltarea lor profesională continuă.

La nivelul avansat cadrele didactice ar urma să manifeste înţelegere şi gândire critică asupra dezvoltării elevilor, să elaboreze materiale didactice noi în concordanţă cu necesităţile specifice ale elevilor şi să asigure legătura între conţinuturile predate şi experienţele de viaţă. Învăţătorii vor trebui să se angajeze nu doar în evaluarea a produsului, ci şi a procesului de învăţare şi să realizeze proiecte şcolare cu comunitatea, orientate spre asigurarea calităţii în educaţie.

La nivelul cel mai ridicat, adică nivelul performant, profesorii vor trebui să aplice o varietate de strategii flexibile de management al clasei pentru a se asigura că toţi elevii sînt antrenaţi în activităţi relevante de învăţare. Vor proiecta activităţi comune cu  persoane-resursă din comunitate, în realizarea educaţiei economice, financiare şi de ghidare în carieră a elevilor.  Cadrele didactice ar urma să elaboreze strategii de cunoaştere a elevilor şi să prezintă colegilor bunele practici acumulate privind lucrul cu diverse categorii de copii. De asemenea, profesorii cu o prestaţie la nivel  performant ar urma să se implice în pregătirea şi realizarea proiectelor naţionale şi internaţionale,  informându-şi colegii şi încurajându-le participarea.

Evaluare continuă a profesorilor

Aceste trei nivele se vor reflecta în cinci dimensiuni prioritare din care se va deduce calitatea atinsă de fiecare profesor şi fiecare instituţie de învăţământ general. Este vorba de proiectarea şi pregătirea învăţării, mediul de învăţare, procesul de predare-învăţare-evaluare, dezvoltarea şi creşterea profesională şi relaţia şcoală-familie-comunitate.

Conform metodologiei, cadrele didactice din învăţământul general vor fi evaluate în fiecare an la nivel intern în cadrul instituţiei din care fac parte, iar o dată la cinci ani vor trece printr-o evaluare externă care va fi efectuată de către organe din afara instituţiei, inclusiv unele de nivel naţional. Metodologia de evaluare prevede, în mod obligatoriu, consultarea opiniilor elevilor, părinţilor şi ale altor cadre didactice din instituţia de învăţământ în care profesorul activează. Scopul primordial al evaluării cadrului didactic îl constituie sprijinirea dezvoltării profesionale a acestuia şi, implicit, sprijinirea creării în instituţia de învăţămînt a unei reale comunităţi de învăţare şi dezvoltare profesională.

Instrumente şi sisteme unice

Potrivit reprezentanţilor ministerului Educaţiei, metodologia a fost creată ca un instrument care vine, pe de o parte, o să ajute cadrele didactice din învăţământul general în activitatea de zi cu zi şi în procesul de autoevaluare şi creştere profesională, iar pe de altă parte, să ofere un sistem mai clar de clasificare şi apreciere a cadrelor didactice de către minister.

„Vor exista aceleaşi cerinţe faţă de toate cadrele didactice. Acest lucru este foarte important atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru tot ce se întâmplă în sistem. Atunci când faţă de oameni se aplică standarde duble, triple, lucrurile stau foarte prost. Fiecare cadru didactic va fi evaluat atât intern cât şi extern, existând aceeaşi unitate de măsură atât pentru evaluarea proprie şi cea din partea administraţiei instituţiei de învăţământ, cât şi pentru cea efecută de organele din afară. Astfel, dacă, de exemplu, vine cineva de la direcţia de învăţământ general din raion sau de la Inspectoratul Şcolar Naţional, el va avea acelaşi document în baza cărora va fi evaluat profesorul pe care-l are şi directorul instituţiei unde activează profesorul”, a declarat  Valentina Chicu, şefa Direcţiei învăţământ preuniversitar din cadrul ministerului Educaţiei al Republicii Moldova.

Sugestii de la profesori

Directoarea Liceului Teoretic ”Constantin Negruzii” din Chişinău, Viorica Bâtcă, este mulţumită de metodologia propusă de ministerul Educaţiei, spunând că învăţătorii aşteptau de mult timp un document care defineşte clar şi univoc standardele profesionale de care trebuie să se ghideze. Profesoara crede, însă, că trebuie să se mai lucreze asupra definirii unor standarde şi, mai ales, asupra intrumentelor de evaluare.

”Sunt foarte bine definite domeniile de competenţă, standardele, sistemele de indicatori, descriptorii, dar iată instrumentele de evaluare nu sunt prea bine definite. Să luăm ca exemplu un punct unde pentru nivelul avansat de performanţă scrie că profesorii trebuie să sprijine şi să încurajeze manifestarea comportamentelor empatice. Aici, de exemplu, mă întreb cum va verifica în acest caz evaluatorul nivelul la care învăţătorul a îndeplinit acest punct”, a declarat directoarea, care are de 32 de experienţă în învăţământ.

Victoria Bâtcă a menţionat că perfecţionarea instrumentelor de evaluare trebuie realizată cu scopul de a evita situaţiile în care evaluatorul ia decizii care s-ar baza mai mult pe impresii personale sau pe anumite preferinţe. Profesoara a susţine, de asemenea, că este nevoie ca dezbaterile pe marginea metodologiei să conţină mai multă interacţiune directă între instituţiile centrale şi cadrele didactice din instituţiile de învăţământ general din ţară.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite