Stadionul Republican , groapa „naţională“ din centrul Capitalei

Stadionul Republican , groapa „naţională“ din centrul Capitalei

După demolarea fostului stadion republican, au rămas tone de gunoi

Demolat în anul 2007, Stadionul Republican rămâne şi astăzi în paragină, ca o pată neagră pe obrazul oraşului. Autorităţile nu au bani nici măcar pentru proiectarea viitoarei arene. În locul pistelor de atletism şi al terenului de fotbal stau mormane de gunoi, printre care bat mingea copiii din cartier.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe acest loc urma să avem încă acum doi ani o arenă modernă cu 20.000 de locuri, o parcare imensă şi un hotel. Cel puţin aşa promitea ex-premierul Vasile Tarlev, care a urcat personal pe buldozer la demolare. După patru ani, soarta stadionului naţional rămâne incertă. Din start, autorităţile au promis să ridice din temelii un nou complex polivalent. Ulterior, Federaţia de Fotbal a cerut să fie construit un stadion doar pentru sportul rege. Între timp, au apărut zvonuri că aici va fi înălţat un cartier locativ sau chiar o ambasadă.

„În 2009, reprezentanţi ai Ambasadei Statelor Unite au vizitat stadionul. Din câte am înţeles, erau interesaţi de construcţia unui noi sediu al misiunii diplomatice. Nu cunosc detalii ", spune directorul stadionului, Valeriu Sulă. „Este o idee bună. Terenul din strada Tighina ar fi mai potrivit pentru o ambasadă, iar noi am obţine bani pentru construcţia unui nou stadion", crede preşedintele Comitetului Naţional Olimpic, Nicolae Juravschi.

În patru colţuri ale oraşului
Şi responsabilii de la Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) cred că terenul din centrul Capitalei este prea mic pentru un stadion de nivel internaţional şi examinează alte câteva posibile locaţii. „Avem în vizor patru terenuri: pe strada Alba-Iulia, în apropierea Aeroportului, lângă Circ şi, în ultimul rând, pe locul fostului stadion", declară Inga Bulat, consultant principal în Serviciul audit intern la ministerul sportului. Atleţii nu vor însă la periferie. „Sute de copii şi tineri au zilnic antrenamente şi le va fi greu să se deplaseze în afara oraşului. Pledăm pentru terenul din vecinătatea Circului sau restabilirea arenei din centru", susţine Anatol Balan, preşedintele Federaţiei de Atletism.


La cel sărac, nici boii nu trag
Autorităţile nu au găsit încă nici locul cel mai potrivit şi nici bani pentru construcţie. „Nu sunt investitori. Stadionul este un obiectiv care nu se răscumpără nici în zece ani, mai ales că nu avem echipe puternice care să umple tribunele. Suntem săraci pentru că suntem slabi şi slabi pentru că suntem săraci", afirmă Anatolie Spasov, consultant principal la Direcţia arhitectură de la Ministerul Construcţiilor. Arhitectul crede că s-ar fi găsit mai uşor un investitor dacă vechiul stadion rămânea în picioare. „Demolarea unui monument din epoca stalinistă a fost o mare greşeală. Numai un om sărac la minte putea lua o astfel de decizie", conchide funcţionarul

Jumătate de veac de istorie
Stadionul Republican trezeşte nostalgia sportivilor, care s-au pregătit şi au obţinut performanţe pe terenul demolat. Simbolic a fost gestul celei mai bune atlete din ultimii ani, Zalina Marghiev, de a le vorbi jurnalistilor, în 2009, despre medalia de aur obţinută la Campionatul European de tineret pe fundalul ruinelor bătrânei arene. Autorităţile s-au simţit atunci deranjate, însă nu au rezolvat problema nici până astăzi.
Edificat în 1952, stadionul poate fi numit un reflector al istoriei sportului moldovenesc. În peste jumătate de veac de activitate, complexul polivalent din strada Tighina a fost martor la numeroase recorduri naţionale şi internaţonale, victorii ale sportivilor moldoveni ţi străini. Cel mai mare număr de spectatori a fost înregistrat pe 14 decembrie 1994, când la meciul Moldova - Germania din Campionatul European de Fotbal au asistat 24.000 de oameni. Moldovenii au pierdut partida cu scorul 0-3.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: