Societatea civilă vrea ca Ion Sturza să ceară din nou votul deputaţilor şi susţine iniţiativa preşedintelui Timofti privind desemnarea unui candidat integru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Nicolae Timofti vrea să stabilească anumite criterii de integritate pentru viitorul premier FOTO: Adevărul
Preşedintele Nicolae Timofti vrea să stabilească anumite criterii de integritate pentru viitorul premier FOTO: Adevărul

Mai multe organizaţii non-guvernamentale din Republica Moldova susţin propunerea preşedintelui Nicolae Timofti de a desemna un candidat la funcţia de premier care să corespundă criteriilor de integritate şi solicită ca acesta să desemneze un alt candidat doar după ce Parlamentul va acorda vot de neîncredere Guvernului Sturza.

Potrivit unui comunicat, mai multe organizaţii ale societăţii civile solicită preşedintelui Nicolae Timofti, în calitate de garant al Constituţiei Republicii Moldova, să facă faţă oricăror presiuni de a aduce la guvernare persoane compromise şi de a submina legalitatea şi corectitudinea activităţii instituţiilor de stat. Reprezentanţii societăţii civile susţin că din cauza scandalurilor de corupţie din ultimii ani, moldovenii au pierdut încrederea în capacitatea autorităţilor de a guverna ţara în interesul naţional şi nu în interesele personale sau de grup. „Este regretabil faptul că participanţii la negocierile cu şeful statului nu au condamnat încercarea de a influenţa preşedintele în luarea deciziei de desemnare a candidatului la funcţia de prim-ministru, iar instituţiile de drept nu au luat atitudinea corespunzătoare faţă de acest caz”, semnalează autorii declaraţiei privind susţinerea iniţiativei preşedintelui.

Astfel, societatea civilă şi-a manifestat suportul privind implementarea iniţiativei preşedintelui Nicolae Timofti de a stabili anumite criterii de integritate pentru viitorul candidat desemnat la funcţia de prim-ministru. „Chemăm în continuare Parlamentul să se convoace pentru a se expune prin vot asupra Programului de activitate şi a listei Guvernului Sturza, iar preşedintele să demareze consultările pentru desemnarea unui alt candidat la funcţia de premier doar după primirea hotărârii Parlamentului de neacordare a votului de încredere”, se menţionează în comunicat.

În acest context, societatea civilă cere un proces transparent al negocierilor privind desemnarea unui candidat la funcţia de premier, persoanele propuse pentru funcţia de premier să fie verificate dacă au activat în corespundere cu criteriile de integritate, iar candidatul desemnat să semneze declaraţia de integritate. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite