Socialistul Igor Dodon vrea capul democratului Marian Lupu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon nu-l vrea pe Marian Lupu la Președinție
Igor Dodon nu-l vrea pe Marian Lupu la Președinție

După ce Curtea Constituţională a declarat invalid scrutinul din 16 decembrie, Partidul Socialiştilor, condus de transfugul comunist Igor Dodon, cere demisia preşedintelui interimar Marian Lupu.

„Preşedintele interimar al ţării, care urma să fie „garant al Constituţiei" şi era obligat să se asigure că nu vor exista situaţii contradictorii, a preferat să pună pe prim plan „garantarea voturilor", pentru a se asigura că va fi votat de către deputaţii din AIE", se arată într-un comunicat de presă al Socialiştilor.

„Presupunem că aceste scenarii au fost planificate şi realizate în mod premeditat, pentru a prelungi la nesfârşit aflarea în funcţii de conducere a actualilor lideri ai AIE. În asemenea condiţii, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova consideră că Marian Lupu se face în mod direct responsabil de conservarea crizei politice şi de compromiterea alegerilor", potrivit aceluiaşi comunicat de presă.

CITEŞTE ŞI Fără alegeri duminică! Scrutinul prezidenţial din 16 decembrie, ilegal

La rândul său, Marian Lupu a comentat pe scurt. „În momentul în care această declaraţie vine de la o persoană care cu multă plăcere pe faţă, demonstrativ, s-a lansat în acest exerciţiu, e mai bine să tacă", a declarat preşedintele interimar al ţării.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite