GALERIE Soarta ofiţerilor români rămaşi în Basarabia la 28 iunie 1940 (III)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotografie comună a militarilor din Armata Română şi din Regimentul I Moldovenesc Infanterie FOTO Arhivă
Fotografie comună a militarilor din Armata Română şi din Regimentul I Moldovenesc Infanterie FOTO Arhivă

Continuăm să relatăm despre patrioţii basarabeni care au nimerit în maşinăria NKVD-ului, fiind împuşcaţi sau trimiţi în gulag, pentru simplul fapt că au fost militari ai Armatei Române.

Citiţi partea I aici şi partea a II aici

La scurt timp de la anexarea Basarabiei în 1940, NKVD a arestat toţi patrioţii basarabeni. Militarii au fost o prioritate pentru agresori. În cea mai mare parte, acestora li s-a încriminat art. 54/11 - „Participarea la organizaţie contrarevoluţionară cu scopul de a organiza infracţiuni contrarevoluţionare“ şi art. 54/13 - „Lupta activă contra clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare“, Cod Penal al RSS Ucrainene. Fără prea multe proceduri judiciare, aceştia au fost daţi pe mâna justiţiei sovietice, care i-a condamnat la gulag.

„Bolşevicii nu au niciun drept asupra Basarabiei“

Grigore Bocşan s-a născut la 27 iulie, anul 1886, în satul Frăsâneşti, judeţul Chişinău. A fost înrolat în armata ţaristă la 1 septembrie 1906, iar la demobilizare, în 1908, a ajuns plutonier. A participat la Primul Război Mondial, avansând până la gradul de locotenent.

În toamna anului 1917 revine în Basarabia şi se încadrează în primele unităţi ale Armatei Republicii Democratice Moldoveneşti. La 8 februarie 1918, este numit în comitetul de recepţie al Marelui Stat Major al Ministerului de Război al Basarabiei. În cadrul Armatei Române a făcut serviciul în Regimentul 28 infanterie „Radu-Negru“. La trecerea în rezervă, în 1920, a fost avansat la gradul de căpitan. Până la 1940 a fost inginer cadastral în cadrul Inspectoratului Cadastral al Basarabiei.

Grigore Bocşan a fost arestat la 11 septembrie 1940. Pentru a-i găsi mai multe capete de acuzare, câţiva colegi din Inspectoratul Cadastral au publicat, la 29 septembrie, în ziarul „Dreptatea basarabeană“ un articol în care au scris că e „naţionalist“, a denigrat Uniunea Sovietică, a lăudat România şi că ar fi declarat: „Bolşevicii nu au niciun drept asupra Basarabiei“.

Judecătoria de circumscripţie Chişinău, în şedinţa din 21 martie 1941, l-a condamnat pe Grigore Bocşan la zece ani de privaţiune de liberate, cu confiscarea averii şi decăderea din drepturile politice pentru trei ani.

I s-a refuzat reabilitarea de două ori

În baza plângerii depuse de Bocşan şi soţia sa, Judecătoria Supremă a RSSM, printr-o hotărâre din 7 aprilie 1941, dispune rejudecarea cazului într-o altă componenţă a completului de judecată. Şedinţa a avut loc la 15 mai 1941, iar sentinţa a rămas aceeaşi.

A scris din nou plângere. De data aceasta, Judecătoria Supremă a RSSM, luând act de o recomandare a procurorului, a confirmat pedeapsa aplicată de Judecătoria de circumscripţie şi Grigore Bocşan a fost trimis în gulag. După  zece ani de surghiun, fostul căpitan a fost exilat în Kazahstanul de Nord. La 2 iulie 1954, basarabeanul a scris o plângere la Prezidiul Sovietului Suprem al URSS, solicitând permisiunea să se întoarcă la Frăsâneşti, dar n-a urmat niciun răspuns.

În procesul de reabilitare a persoanelor judecate pe criterii politice, Comisia Prezidiului Sovietului Suprem a RSSM, la recomandarea Ministerului Securităţii, decide că Grigore Bocşan nu poate fi reabilitat, însă îl anunţă că va solicita organelor ierarhic superioare ale URSS permisiunea ca acesta să se întoarcă la baştină. La 6 iulie 1955, din nou îi este refuzată reabilitarea. Grigore Bocşan a revenit în Basarabia la 19 martie 1956. A fost reabilitat de Procuratura Generală a Republicii Moldova la 28 iulie 1992. Fusese decorat cu Ordinul „Sf. Ana“, clasa IV, cu inscripţia „Pentru vitejie“ (rus).

Confraţi de dosar şi de suferinţe

Luca Ştirbeţ şi Emanuil Catelli sunt nume de legendă ale Armatei Republicii Democratice Moldoveneşti, fiind doi dintre întemeietorii acesteia. Luca Ştirbeţ s-a născut la 7 februarie 1889, la Cărpineni, judeţul Chişinău, iar Emanuil Catelli - la 25 ianuarie 1883, în satul Zgârdeşti, judeţul Bălţi. După revoluţia din februarie 1917 de la Sankt Petersburg, ambii au devenit membri ai Comitetului Ostăşesc din Odesa. Acesta a obţinut aprobarea statului-major regional Odesa de a separa soldaţii moldoveni, înrolându-i în unităţi naţionale moldoveneşti - cohorte - şi de a-i trimite în Basarabia.

În toamna anului 1917 sublocotenentul Luca Ştirbeţ a participat activ la formarea Regimentului I moldovenesc, exercitând funcţia de ofiţer responsabil cu aprovizionarea şi încazarmarea ostaşilor, iar căpitanul Emanuil Catelli s-a dedicat întru totul creării Armatei Republicii Democratice Moldoveneşti. După Unirea Basarabiei cu România, Catelli a fost director general (ministru) al agriculturii în guvernul condus de Petre Cazacu (aprilie-decembrie 1918), apoi - prefect de Bălţi şi senator, maior în rezervă al Armatei Române.

Luca Ştirbeţ şi Emanuil Catelli au fost arestaţi printre primii (pe 20 şi, respectiv, 5 iulie 1940) şi au făcut parte din faimosul dosar cu nr. 824, intentat de autorităţile sovietice celor 12 deputaţi în Sfatul Ţării. Timp de un an, sovieticii n-au reuşit să-i condamne. Ofensiva Armatei Române la Prut, la 22 iunie 1941, a obligat evacuarea lor în interiorul URSS. Aici, ambii şi-au găsit obştescul sfârşit. Potrivit unui certificat medical, Luca Ştirbeţ a murit la 15 martie 1942, în penitenciarul nr. 4 din RASS Tătară, din cauza distrofiei şi a unei colite, iar Emanuil Catelli a decedat la 18 februarie 1943, în penitenciarul nr. 5, din oraşul Sverdlovsk. Luca Ştirbeţ şi Emanuil Catelli au fost reabilitaţi la 10 şi, respectiv, 11 iulie 1991.

Primul a fost distins cu Ordinul „Steaua României“ în grad de Ofiţer şi cu  medaliile „Ferdinand I“ şi „Meritul Sanitar“, cl. I. Al doilea a fost decorat cu Ordinul „Sfântul Vladimir“ (rusesc) şi cu ordinele „Steaua României“ în gradul de Ofiţer; „Coroana României“ în grad de Comandor şi „Ferdinand I“ în grad de Ofiţer.

Alexandru Razu s-a născut la 1 decembrie 1879, în satul Nisporenii de Jos, judeţul Chişinău. A terminat gimnaziul din Ekaterinoslav. Între 1899 şi 1901 a fost înrolat în armata rusă. A fost mobilizat din nou în 1914, la izbucnirea Primului Război Mondial, şi a participat la luptele din Galiţia. În toamna anului 1917, sublocotenentul Alexandru Razu a fost încadrat în trupele Armatei Republicii Democratice Moldoveneşti. În 1928, a aderat la Societatea ofiţerilor din fosta Armată a Republicii Moldoveneşti.

A fost arestat la 24 august 1940. La 18 ianuarie 1941, Consfătuirea Specială din Cadrul NKVD a URSS îl condamnă la cinci ani de privaţiune de libertate. Însă tot ea constată că Alexandru Razu este inapt de muncă şi dispune stabilirea forţată a locului de trai - regiunea Kazahstanul de Nord, RSS Kazahă. A fost reabilitat la 18 aprilie 1989.

Arestări cu sfârşit fericit

Oricât ar părea de straniu, am întâlnit şi două cazuri care nu s-au soldat cu împuşcarea sau trimiterea în gulag a militarilor basarabeni.

Vladimir Movilă s-a născut la Soroca, în 1879. Între anii 1901 şi 1917 a făcut carieră militară în Armata Rusă, avansând până la gradul de locotenent-colonel. În toamna anului 1917, se afla pe frontul românesc. La 5-6 decembrie începe destrămarea frontului, iar Vladimir Movilă revine la Chişinău. Aici se încadrează în Armata Republicii Democratice Moldoveneşti, fiind adjunctul comandantului Regimentului I de cavalerie, iar la 20 decembrie 1917, într-o perioadă foarte critică pentru destinul Basarabiei, a fost numit comandantul Garnizoanei Chişinău.

Reuşeşte să menţină ordinea în capitala Basarabiei, contribuind, alături de trupele române, la izgonirea bandelor bolşevice din Chişinău. Până la pensionare, în anul 1934, a fost inspector militar teritorial. În Societatea ofiţerilor fostei Armate a Republicii Moldoveneşti a fost ales casier.

Vladimir Movilă a fost arestat la 5 iulie 1940 şi urma să aibă soarta lui Mihail Popa, care a fost împuşcat, ambii figurând în acelaşi dosar. (vezi „Adevărul“ din 28 noiembrie 2012).

Nicolae Cerchez s-a născut la 25 iulie 1885 la Huşi. Provenind dintr-o familie de medici, a făcut studii de farmacist. S-a aflat în serviciul Armatei Române din 1911 până în 1938, în sistemul sanitar. Din 1919 s-a stabilit la Chişinău. Aici s-a căsătorit, educând un fiu şi o fiică. La pensionare, în anul 1938, avea gradul de colonel-farmacist. Deschide o farmacie-laborator la Chişinău, fiind proprietar şi unicul angajat. Nicolae Cerchez a fost reţinut la 5 iulie 1940.

A fost distins cu Medalia „Avântul Ţării“; Crucea Comemorativă a războiului din 1916-1918 cu baretele Ardeal, Carpaţi, Târgu Ocna; Ordinul „Coroana României“ în gradul de Ofiţer, Semnul Onorific pentru 25 de ani în serviciul Armatei; Medalia „Peleş“.

Expulzaţi în România

Ancheta NKVD mergea strună, iar soarta lor era pecetluită. Neaşteptat însă, în toamna lui 1940, NKVD din RSSM primeşte indicaţii de la comisarul NKVD al URSS Vsevolod Merkulov, care le cere ca Vladimir Movilă şi Nicolae Cerchez să fie eliberaţi din arest şi expulzaţi peste hotarele URSS. Şi asta pentru că numele lor, la solicitarea rudelor sau a altor persoane, au fost introduse printre primele în listele înaintate Comisiei româno-sovietice.

Securiştii din Moldova s-au conformat ordinului venit şi au clasat ambele dosare. Vladimir Movilă a ajuns în România, relatând într-un răvaş emoţionant despre întâlnirea lui cu Emanuil Catelli la închisoarea din Chişinău. Nu am găsit date despre soarta de mai departe a lui Nicolae Cerchez.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite