SIS trece sub control parlamentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) trece sub control parlamentar, iar directorul instituţiei va fi numit în funcţie de către Parlament pentru un mandat de cinci ani.

Totodată, Serviciul Protecţie şi Pază de Stat (SPPS) este redenumit în Centrul de Protecţie şi Pază de Stat şi trece din subordinea şefului statului în cea a Serviciului de Informaţii şi Securitate, dar cu păstrarea unui statut autonom. Tot în subordinea SIS trece şi Serviciul de Stat de Curieri Speciali, care este responsabil de corespondenţa parlamentară, prezidenţială şi diplomatică care constituie secret de stat .Un proiect de lege în acest sens a fost votat de majoritatea deputaţilor, transmite IPN.

Şeful Centrului de Protecţie şi Pază de Stat va fi numit în funcţie de către Parlament, la propunerea a cel puţin zece deputaţi. La fel urmează să fie şi în cazul directorului SIS, care până acum era numit de Parlament la propunerea preşedintelui ţării. Eliberarea din funcţie a acestuia se va face tot de Parlament, dar la propunerea a o treime din deputaţi.

Sintagma „Activitatea Serviciului este coordonată de către preşedintele Republicii Moldova, în limitele competenţei sale, şi este supusă controlului parlamentar” se modifică în „Activitatea Serviciului de Informaţii şi Securitate este supusă controlului parlamentar”. Aceasta a stârnit nemulţumiri în rândul deputaţilor socialişti, care au spus că prin prevederea în cauză se încearcă lipsirea preşedintelui ţării, care este responsabil de securitatea statului, de unele instrumente cum este SIS. Aceştia au mai spus că Parlamentul trebuie să asigure controlul, nu conducerea SIS.

Nemulţumiţi de felul în care au avut loc dezbaterile asupra proiectului, deputaţii PSRM şi PLDM au părăsit sala de şedinţe a Parlamentului. Cu toate acestea, proiectul a fost adoptat, în două lecturi, după ora 22.00, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi în plen.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite