Sfaturi practice pentru persoanele fizice din Moldova plătitoare a impozitului pe venit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele fizice, plătitoare a impozitului pe venit, care au neclarităţi sau întrebări privind întocmirea şi depunerea declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2018 pot suna la Centrul de apel al Instituţiei publice „Centrul de Tehnologii Informaţionale în Finanţe” (CTIF). Apelul la numărul: 080001525 este gratuit, transmite IPN.

Operatorii Centrului oferă consultaţii de luni până vineri, între orele 8.00 şi 17.00, iar apelurile pot fi efectuate din orice localitate a ţării, de la telefon mobil sau fix.

Oleg Vîrlan, şef al Direcţiei asistenţă clienţi din cadrul CTIF, menţionează că, în urma reformei fiscale din toamna anului 2018 şi modificării pragurilor de impozitare, persoanele fizice plătitoare a impozitului pe venit urmează să completeze şi să depună două declaraţii cu privire la impozitul pe venit. Prima este Declaraţia cu privire la impozitul pe venit pentru veniturile obţinute în perioada 1 ianuarie 2018-30 septembrie 2018 (Formularul CET 15) şi a doua – Declaraţia cu privire la impozitul pe venit, pentru veniturile obţinute în perioada 1 octombrie 2018-31 decembrie 2018 (Formularul CET 18).

Formularele CET 15 şi CET 18 pot fi obţinute de la orice oficiu teritorial al Serviciului Fiscal de Stat (SFS) sau descărcate de pe site-ul https://servicii.fisc.md/formulare.aspx. Persoanele care deţin semnătura electronică sau mobilă pot completa şi depune formularele CET 15 şi CET 18 în format electronic, prin intermediul serviciului ,,Declaraţie electronică” de la calculator sau telefonul mobil. Persoanele respective au posibilitatea să completeze formularele menţionate manual sau prin selectarea Declaraţiei precompletate.

Contribuabilii care nu deţin semnătura electronică sau mobilă pot personal depune declaraţiile cu privire la impozitul pe venit pe suport de hârtie, la orice direcţie de deservire fiscală a SFS în baza actului de identitate sau prin poştă, expediind formularele declaraţiilor completate prin scrisoare recomandată la adresa oficiului fiscal la care contribuabilul se deserveşte.

Termenul limită de depunere la SFS a declaraţiilor pe veniturile obţinute în 2018 expiră la 2 mai. Contribuabilii interesaţi pot afla mai multe informaţii privind întocmirea declaraţiilor pe venit pentru anul 2018 şi modalităţile de determinare a creşterii de capital pe site-ul SFS www.sfs.md, unde vor găsi cursurile video cu tematicile corespunzătoare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite