Selecta fete pentru practicarea prostituţiei în Turcia. O tânără din Drochia, cercetată penal pentru trafic de fiinţe umane VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Angajaţii Poliţiei de Frontieră documentează o moldoveancă bănuită de organizarea şi determinarea tinerelor la practicarea prostituţiei. Tânăra de 29 de ani, originară din raionul Drochia, selecta fete cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani din localităţile rurale şi care aveau o situaţie materială precară, pentru prestarea serviciilor de prostituţie peste hotare.

În cadrul urmăririi penale, oamenii legii au filat patru cetăţeni ai Republicii Moldova şi Turciei, cu vârste cuprinse între 29 - 35 de ani, care ar fi convins mai multe tinere moldovence pentru prestarea serviciilor sexuale în oraşul Antalya.

Până la locul de destinaţie, bănuiţii aveau o schemă infracţională bine organizată. Aceştea perfectau actele de călătorie şi procurau biletele spre Turcia din Federaţia Rusă, pentru a camufla scopul real al călătoriei tinerelor.

În timpul unor percheziţii inopinate la apartamentul închiriat de către suspectă, angajaţii Poliţiei de Frontieră au depistat trei tinere care deţineau asupra lor paşapoarte şi există bănuială că ar fi potenţiale victime a prostituţiei.

Cazul este cercetat în continuare de către ofiţerii de investigaţii speciale şi urmărire penală ai Poliţiei de Frontieră, fiind întreprinse toate măsurile necesare pentru identificarea altor persoane, care au căzut pradă acestei ilegalităţi. Totodată, investigaţiile se fac şi pe membrii grupului infracţional, în vederea atragerii la răspundere penală.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite