Secretarul Consiliului Primăriei Bubuieci şi complicele acestuia, reţinuţi într-un dosar de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul Consiliului Primăriei Bubuieci şi un complice de-al său au fost reţinuţi de CNA şi într-un dosar de corupţie. Aceştia sunt bănuiţi că ar fi deposedat abuziv administraţia publică locală de patru terenuri pentru construcţie, prejudiciind Primăria cu aproximativ 1 milion de lei.

Potrivit materialelor cauzei, secretarul Consiliului ar fi identificat patru loturi de teren, care aparţineau Primăriei şi care urmau a fi repartizate unor localnici. 

Urmărind scopul înstrăinării acestora, secretarul, împreună cu alţi complici, ar fi căutat persoane din alte localităţi ale ţării, numele şi prenumele cărora corespundea cu datele de identificare ale adevăraţilor solicitanţi de terenuri, incluşi în lista pentru obţinerea loturilor pentru construcţie.

După ce au intrat în posesia loturilor, beneficiarii ar fi făcut procuri generale pe numele secretarului Consiliului, iar ulterior acesta le-ar fi vândut unor terţi. Suma cadastrală a bunurilor menţionate este de peste 700.000 de lei.

Pe acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru abuz de serviciu şi infracţiune, care se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 2.350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani. 

Ieri, ofiţerii anticorupţie au efectuat percheziţii la domiciliile secretarului Consiliului, inginerului pentru reglementarea regimului funciar al primăriei Bubuieci, dar şi la alte persoane vizate în dosar. Tot ieri, procurorii l-au audiat şi pe primarul comunei Bubuieci. În prezent, secretarul Consiliului şi complicele acestuia se află în custodia CNA, fiind reţinuţi pentru 72 de ore.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite