VIDEO Schema criminală prin care o companie de transport din Chişinău a vrut să scape de concurenţă. Şapte persoane, reţinute de oamenii legii

VIDEO Schema criminală prin care o companie de transport din Chişinău a vrut să scape de concurenţă. Şapte persoane, reţinute de oamenii legii

FOTO simbol

Procuratura şi Inspectoratul General al Poliţiei anunţă despre reţinerea a şapte angajaţi ai unei companii de transport, care pentru a-şi lichida concurenţii, s-au dedat la o serie de şantajuri, distrugeri şi deteriorări intenţionate a bunurilor firmelor concurente.

Activitatea grupului criminal organizat a fost documentată mai bine de patru luni.

În urma măsurilor speciale de investigaţii s-a stabilit că organizatorii grupării, doi locuitori ai Capitalei, cu vârstele de 38 şi, respectiv, 33 de ani, administratori ai unor firme specializate în transportul de călători, au organizat comiterea mai multor activităţi criminale, a căror ţintă erau administratorii firmelor concurente. 

Aceştia acţionau prin şantaj, incendierea şi atacarea autocarelor ce aparţineau firmelor concurente, aflate pe teritoriul Republicii Moldova, Federaţiei Ruse şi Cehiei, atentau la viaţa şi sănătatea acestora, îi atacau pe teritoriul gărilor auto. 

La 25 aprilie 2019, procurorii şi ofiţerii din grupul de urmărire penală au descins la domiciliile, oficiile şi în mijloacele de transport ale suspecţilor. În rezultatul acţiunilor demarate, au fost depistate şi ridicate obiecte care demonstrează apartenenţa acestora la săvâşrirea infracţiunilor sus-menţionate, inclusiv: aparate de telefonie mobilă, staţii radio utilizate pentru comunicare, lubrifiant de incendiere, arme albe, carduri bancare, purtători de informaţie digitală, cecuri care confirmă deplasările peste hotare, ciorne şi înscrisuri cu scheme de deplasare.

Astfel, urmare a activităţilor întreprinse au fost reţinute şapte persoane, care urmează a fi prezentate în faţa magistraţilor cu demersuri la arest.

Actualmente, acţiunile de urmărire penală şi măsurile speciale de investigaţii continuă în vederea stabilirii tuturor persoanelor implicate această schemă ilegală

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: