VIDEO Scandal la Eurovision Moldova. Tatăl lui Boris Covali, favoritul publicului, s-a răzbunat pe un jurat. Câştigătoarea Aliona Moon a terminat concursul în lacrimi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deşi a fost favoritul publicului, Boris Covali a ratat calificarea la Eurovision FOTO Dumitru Goncear
Deşi a fost favoritul publicului, Boris Covali a ratat calificarea la Eurovision FOTO Dumitru Goncear

Favoritul publicului din acest an, Boris Covali, a fost indignat că juriul de specialitate i-a dat o notă prea mică doar pentru faptul că piesa sa nu a fost semnată de un compozitor autohton şi astfel a ratat calificarea la Eurovision.

La dezbaterile care au urmat după finala Eurovision Moldova, unul dintre membrii juriului, Nicu Ţărnă, a povestit că tatăl interpretului l-ar fi sunat pe vorbindu-i urât şi reproşându-i că i-a nedreptăţit fiul când l-a pus pe locul 8 în clasamentul său. 

„Eu sper că a fost o glumă. A sunat tata lui Borea şi mi-a spus două cuvinte aşa mai frumoase. Eu înţeleg că de emoţii, a fost supărarea mare. Vreau să răm-nem oameni şi să nu ajungem la situaţii de conflict“, a spus rockerul.

Solistul trupei „Gândul Mâţei“ a explicat că juraţii nu puteau să dea la toată lumea 12 puncte, iar părerile colegilor săi practic au coincis când au decis că Aliona Moon a avut o piesă foarte bună. Pentru a evita astfel de situaţii neplăcute pe viitor, el a cerut să nu mai fie inclus în juriul anul viitor.

Şi producătorul Serghei Orlov a fost indignat de faptul că piesele scrise de compozitorii străini, în mare parte scandinavi, au fost ignorate de juriu. În plus, el susţine că mulţi dintre juraţi nu au fost niciodată la Eurovision şi nu are niciun drept moral să fie în juriu. 

În loc să se bucure de victorie, Aliona Moon a plâns după concurs. Compozitorul său, Pasha Parfeni, i-a rugat pe colegii săi să lase la o parte nemulţumirile şi s-o ajute acum pe Aliona, care va reprezenta Moldova în Suedia.

Cântăreţul Adrian Ursu, cel care s-a certat cu juriul anul trecut, a comentat pe Facebook: „Cât de plăcut e să nu participi, să nu te stresezi, ieşi din minţi, nu înţelegi... Nu mi-am pus ca scop să nu privesc, dar nici azi n-am văzut finala, ca şi semifinalele defapt. Dar: 1. În suflet le-am susţinut pe Karizma şi Cristina Croitorul şi Boris Covali, pentru că îmi plac şi-mi sunt prieteni, pentru că meritau să reprezinte ţara 2. Nu cred în voting, demult nu cred 3. Subiectivismul şi cretinismul unor membri a juriului în punctarea celorlalţi participanţi decât favoritul lor, mă lasă fără replică cenzurată. 4. 5. 6. ... Dar dacă cineva mai zice ca fata asta, Aliona Moon, nu cântă, n-are voce sau... apoi e prost tare. Eu mă voi mândri când ea va cânta la Malmo, pentru că are talent de la Dumnezeu. Cum cântă ea, asta nu se învaţă, cu asta se nasc. Sunt doar câteva fete în ţara asta care cântă aşa. P.S. Felicitări pentru câştigătoare şi-mi pare rău pentru cei care au investit (din nou) timp, emoţii, speranţe... în acest concurs!“.

Vezi prestaţia Alionei Moon şi a lui Boris Covali în concurs. Cine crezi că ar fi meritat mai mult să ajungă la Malmo, în Suedia?

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite