Săptămâna culturii italiene, pentru prima dată în Republica Moldova

Săptămâna culturii italiene, pentru prima dată în Republica Moldova

Evenimentul, organizat pentru prima dată în Moldova, are loc între 5 şi 11 mai Foto: IPN

Timp de o săptămână, de pe 5 până pe 11 mai, la Chişinău şi în raioanele ţării vor fi organizate mai multe activităţi şi manifestaţii în cadrul Zilelor culturii italiene, desfăşurate pentru prima dată în Moldova.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele Asociaţiei de Promovare Socială Italia-Moldova, Gian Luca del Marco, care este unul dintre organizatori, a declarat că acţiunile organizate vor familiariza publicul moldovean cu diverse aspecte ale culturii, istoriei şi tradiţiilor Italiei, relevă IPN.

Pe 5 mai, la Biblioteca municipală „Bogdan Petriceicu Haşdeu” va fi inaugurată expoziţia „Parole per Strada” (Cuvinte pe Stradă). În aceeaşi zi, la Universitatea „Ion Creangă” va fi organizată cafeneaua literară „La gioia di sfogliare l'italiano” („Bucuria de a răsfoi italiana”).

Pe 6 mai, va fi organizat un concurs de desen în acuarelă cu tema: „Le maschere veneziane” (Măşti veneţiene), la şcoala primară a Liceului „Dante Aligheri”. Tot la acest liceu va fi organizat un seminar cu propuneri culinare din Italia.

La universitatea „Ion Creangă” va fi proiectat, pe 6 mai, filmul italian „Un viaggio immaginario nell'italia Rinascimentale” (O călătorie imaginară în Italia Renescentistă). Tot în această zi, la Muzeul Naţional de Etnografie şi Ştiinţe Naturale va fi inaugurată expoziţia de costume populare italiene şi Festivalul Cinematografic de Istorie şi de Arheologie, în colaborare cu Moldova-Film şi Festivalul Internaţional al Filmului  Arheologic din Rovereto (Italia).

Pe 7 mai, va fi organizat un program artistic „Vivo, amo, songo con l'italiano...” (Trăiesc, iubesc, visez cu italiana...), la Universitatea „Ion Creangă”.

Pe 8 mai, la şcoala primară a Liceului „Dante Aligheri”, va fi organizat concursul „Lo Zecchino d'Oro” (Ţechinul de Aur).

Pe 10 mai, la Sala cu Orgă va fi organizat concertul de muzică italiană şi ceremonia de premiere în cadrul Concursului literar „Italia între paginile unei cărţi”. Gian Luca del Marco a menţionat că la concert va evolua ansamblul „Itanolia Trio”, care vor interpreta cele mai frumoase şi reprezentative melodii din istoria muzicii italiene.

Duminică, 11 mai, va fi organizat concertul de muzică italiană şi Ceremonia de încheiere a  Zilelor culturii italiene, la Centrul de Cultură şi Tineret din oraşul Criuleni.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: