Doar la Tighina Republica Moldova mai deţine poliţişti care să reprezinte administraţia de la Chişinău şi care au misiunea de a asigura un echilibru pentru apărarea populaţiei româneşti din regiune.

Securitatea rusă de la Tiraspol a cerut imperativ ca statul Republica Moldova să îi retragă din regiune în termen de o lună.

Negociatorii Republicii Moldova au încercat să introducă pe ordinea de zi a Comisiei Unificate de control această problemă, însă Rusia s-a opus. Este de altfel normal, deoarece orice iniţativă lansată de către Republica Moldova este automat blocată de către Rusia. 

Cum bine spunea preşedintele Traian Băsescu, comisia de negociere este total formală, fără nici o eficienţă din moment ce este controlată de Rusia, chiar cea care ţine sub ocupaţie acel teritoriu.

Îşi permite însă Tiraspolul să încerce provocări pe Nistru pentru destabilizarea Republicii Moldova? 

Cu siguranţă că Nu, deoarece acest lucru ar însemna atragerea României într-un conflict direct şi în care separatiştii sprijiniţi de Rusia nu au nici o şansă.

În cazul unul conflict armat, chiar dacă politicienii de la Chişinău şcoliţi pe la Moscova, nu vor cere ajutorul României, o vor face reprezentanţii societăţii civile, sătui de trădarea clasei politice. Dacă 10 000 au ieşit în 2012 în stradă pentru Unire, probabil şi mai mulţi vor ieşi dacă Rusia decide o abordare după modelul Georgia.

Poziţia manifestată de România după conflictul din Georgia este la fel de actuală:

Într-o întâlnire cu senatorul american Richard Lugar, care a avut loc la Bucureşti pe 27 august 2008, preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat cât se poate de serios temerile că România ar putea fi atrasă într-un conflict militar cu Rusia, în Transnistria, după un scenariu similar cu cel petrecut în cazul Georgiei, la începutul lunii august 2008, conform unei telegrame a Ambasadei SUA de la Bucureşti, intrată în posesia Wikileaks şi făcută publică pe 1 septembrie.

Dacă Rusia ar fi lansat provocarea în Transnistria, Traian Băsescu spunea că România ar fi fost pusă în faţa unor "opţiuni foarte dure". În comentariul său personal, ambasadorul SUA de la acea vreme, Nicholas Taubman, afirmă că Traian Băsescu "este în mod clar îngrijorat" de această posibilitate şi că o astfel de provocare din partea Rusiei "ar necesita practic un răspuns militar al României".

 

„Băsescu este îngrijorat în mod clar că ruşii pot declanşa o provocare în Moldova, care ar necesita practic un răspuns militar al României", notează ambasadorul SUA.

 

„Totuşi cel mai uimitor lucru a fost locul central din gândirea lui Băsescu, pe care îl ocupă conflictul din Moldova/Transnistria şi securitatea de la Marea Neagră în general, în lumina evenimentelor din Georgia. Băsescu este în mod clar îngrijorat că ruşii pot declanşa o provocare similară în Moldova, ceea ce va necesita practic un răspuns militar al României, cu implicaţii extinse pentru UE şi NATO", scria ambasadorul Nicholas Taubman, în concluzia relatării despre întâlnirea preşedintelui român cu senatorul Richard Lugar. - www.gandul.info