Românii au trecut Prutul pentru Fabrica de Staruri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru băieți și patru fete din România vor participa, alături de concurenții moldoveni, la cea de-a treia ediție a reality show-ului.

Participanții din dreapta Prutului au ajuns zilele acestea la Chișinău și se pregătesc pentru primul concert, de sâmbătă. Aceștia s-au cazat la hotel și habar nu au cum arată casa în care vor locui timp de trei luni. Noi, însă, am făcut un tur prin toate odăile, îndrumați de organizatorii proiectului, care ne-au povestit despre aventurile ce-i așteaptă pe cei 16 tineri.

image

Academia de vedete, cum i se mai zice, este împărțită în două părți. Cea din dreapta, unde se află sala de dans, de fitness, studioul de înregistrări și de canto, va fi închisă noaptea. Imediat după bucătăria spațioasă, cu o masă mare pe centru, se află cele două dormitoare, decorate în culori vii, cu lumânări parfumate și ursuleți de pluș pe rafturi. Noutatea acestui sezon este sala pentru make-up și styling. Toate sunt gândite doar ca participanții să iasă cât mai puțin din casă.

image

Timp de trei luni, cei 16 tineri își vor trăi, la propriu, viața în direct. 24 de ore din 24, șapte zile din săptămână, concurenții vor fi supravegheați de 45 de camere de luat vederi. Toate sunt dotate cu sistem de supraveghere cu infraroșu, care permite înregistrarea video și pe timp de noapte.



Camere și la duș sau WC
Chiar și oglinzile sunt „amăgitoare", pentru că în spatele lor, peste perete, stau operatori care îi monitorizează non-stop pe concurenţi. De necrezut, dar viitorii artiști nu vor scăpa de priviri indiscrete nici la toaletă sau la duș.

image



O zi la „Fabrica de Staruri" începe la ora opt dimineața și se încheie la miezul nopții. Toată lumea face sport dimineața, în sala de aerobică, ia micul dejun și se pregătește de ore. Printre cursurile zilnice se numără lecții de canto, actorie, arta vorbirii și limba engleză, predate de specialiști de la noi. Duminica, după concerte, concurenții vor avea zi liberă, în care au voie să lenevească sau să-și ocupe timpul cu ce vor ei. Bineînțeles, fără a ieși din casă.

image
image

La prima vedere, s-ar părea că acești tineri vor duce o viață de vis. Nu este chiar așa, după cum am aflat. Participanții vor trebui să-și ia adio de la telefoane mobile, internet, prieteni și părinți și să trăiască închişi între patru pereți. „Le-am interzis să-și ia chiar și cărți, reviste, jocuri de tot felul.

image

Scopul nostru este ca ei să comunice doar între ei, nu să se ascundă fiecare în cuibul său", a precizat unul dintre organizatori. La fel, orice șoaptă, limbă străină sau fițuică va fi taxată aspru. Toate sacrificiile își merită însă eforturile, pentru că învingătorul va pleca acasă cu premiul mare - 50.000 de euro și un contract cu o casă de discuri.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite