România donează peste 600 de tablete copiilor defavorizaţi din R. Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol
FOTO simbol

Ambasada României în Republica Moldova a dat startul unei donaţii, care constă în 606 tablete pentru copiii din unele familii vulnerabile din Republica Moldova. Evenimentul a avut loc la Străşeni, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă al Ambasadei.

Daniel Ioniţă, ambasadorul României în Republica Moldova, a menţionat la eveniment că donaţia de tablete vine la puţin timp după desfăşurarea la Chişinău a celei de-a cincea Şedinţe comune de Guverne, care a permis semnarea unui nou Acord de asistenţa financiară nerambursabilă, în valoare de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova din partea României, alături de alte 12 acorduri şi înţelegeri bilaterale importante pentru susţinerea parcursului european ireversibil al Republicii Moldova.

„Suntem convinşi că tabletele reprezintă doar o minimă contribuţie pentru nevoile tuturor copiilor din Republica Moldova care provin din familii vulnerabile. Criteriile de selecţie a beneficiarilor donaţiei au fost: copii care provin din familii monoparentale, copii din familii cu 3 şi mai mulţi copii sau copii din familii care au venituri exclusiv din ajutoare sociale şi remitenţe. Prin acest gest de susţinere a educaţiei din Republica Moldova, România reconfirmă faptul că această sferă reprezintă un domeniu de excelenţă al relaţiilor bilaterale, iar pandemia ne-a învăţat că pentru un act educaţional de calitate în acest condiţii dificile, ai nevoie de instrumente moderne de acces de la distanţă”, a subliniat diplomatul român.

Potrivit lui Daniel Ioniţă, acest gest demonstrează că România are o abordare incluzivă, consecventă şi responsabilă în ceea ce priveşte dezvoltarea relaţiilor cu Republica Moldova şi face ceea ce promite. Valoarea totală a donaţiei se estimează la 100 de mii de euro.

Donaţia efectivă a fost făcută de RoAid către A.O. „CCF Moldova – copil, comunitate, familie”. Republica Moldova este principalul beneficiar al asistenţei pentru dezvoltare al României. Astfel de donaţii vor fi organizate în zilele următoare în toate raioanele Republicii Moldova, inclusiv UTA Găgăuzia şi în regiunea transnistreană, prin intermediul personalului Ambasadei României la Chişinău, cel al Consulatelor Generale ale României de la Bălţi şi Cahul.

De-a lungul timpului RoAid a mai susţinut o serie de proiecte importante în Republica Moldova, precum finanţarea Campaniei de informare privind cancerul de col uterin şi dotare cu echipamente a Institutului Mamei şi Copilului, modernizarea Spitalului Raional din Comrat, dotarea dispeceratului Serviciului unic de urgenţă 112, susţinerea mass-media independente, diverse programe de instruire sectoriale şi multe altele.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite