REVISTA PRESEI UE va reacţiona prompt dacă Moldova va dori să intre în uniunea vamală euroasiatică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul european Dirk Schuebel, care conduce delegaţia Comisiei Europene la Chişinău, spune că semnarea acordului de liber schimb cu CSI nu va împiedica Moldova să negocieze o zonă de comerţ liber cu Uniunea Europeană. Dar poate deveni o problemă dacă Moldova merge mai departe.

„Aderarea la zona economică liberă a CSI nu poate afecta cu nimic negocierea acordului de liber-schimb între Moldova şi Uniunea Europeană, dar Uniunea va reacţiona prompt dacă Moldova îşi va exprima intenţia să facă parte şi din uniunea vamală euroasiatică despre care se vorbeşte în ultimul timp", susţine Dirk Schuebel, ambasadorul UE, citat de Europa Liberă.

Potrivit lui Dirk Schuebel cele două uniuni UE şi Uniunea vamală euroasiatică sunt incompatibile. „Din aceste motive, atât Moldova, cât şi alte ţări CSI trebuie să decidă pe ce cale vor porni. Asta nu înseamnă că vom întrerupe relaţiile noastre cordiale, dar desigur, dacă vorbim de un acord serios de comerţ liber, sînt alte condiţii decît cele oferite de uniunea vamală", a mai spus Schuebel.

Locuitorii din satele Bubuieci şi Bâc sunt nemulţumiţi de groapa de gunoi din preajmă

Locuitorii satelor Bubuieci şi Bâc sunt nemulţumiţi de groapa de gunoi temporară, amplasată chiar în preajma acestor localităţi, potrivit Publica TV.
Stocarea deşeurilor a început din 1 ianuarie 2011, după ce a expirat contractul de depozitare a gunoiului din Capitală în apropiere de satul Ţânţăreni.
Deseori acest gunoi este ars, ceea ce afectează sănătatea localnicilor şi contravine normelor de protecţie a mediului. Ministerul Mediului a dat aviz pozitiv acestei depozitări cu îndeplinirea a două condiţii - să fie protejat mediul şi ca ulterior acest gunoi să fie evacuat.
Însă Comisia parlamentară pentru Mediu susţine că acestă depozitare se face neautorizat. Deşi Consiliul Municipal Chişinău a stabilit amplasarea gunoiştii într-un anumit loc, depozitarea se face pe terenul adiacent, astfel direcţia "Autosalubritate" a primit o amenda de şase mii de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite