Retrospectiva săptămânii: Află secretele pieței de droguri „legale“ din Moldova și care sunt condițiile în care trăiesc pacienții de la spitalul-lagăr din Chișinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Descoperă condițiile mizere în care sunt trataţi micuții de la Centrul Mamei și al Copilului din Capitală. Află ce riscă studenții moldoveni care au spart conturile administrative din SUA și citește tot ce trebuie să știi despre soarta copiilor bătuți de polițiști, la 7 aprilie 2009.

Șapte studenți din Republica Moldova au golit conturile primăriilor din SUA

image

Ei sunt cercetaţi în America, fiind bănuiţi că împreună cu alţi 30 de tineri din spaţiul CSI ar fi furat trei milioane de dolari din conturile unor municipalităţi şi firme. În timp ce unii s-au întors deja în Moldova, judecătorii americani i-au condamnat la închisoare pe doi tineri ruşi, consideraţi capii reţelei de criminalitate informatică.

Tinerii moldoveni, dintre care Marina Oprea şi Cătălina Corţac studiază la Academia de Studii Economice din Moldova, sunt cercetaţi pentru că ar fi spart prin diverse metode informatice conturile unor primării americane, precum şi ale unor companii private.

Conform autorităţilor străine, Marina Oprea ar fi deschis şase conturi pe numele ei şi încă două pentru o firmă fictivă, Marina Trade Center LLC. Prin acestea, ar fi „spălat" 250 de mii de dolari. Tot Marina Oprea este cercetată pentru c-ar fi furat din conturile uneia dintre primăriile statului New Jersey.

Cătălina Corţac şi Ion Volosciuc sunt acuzaţi c-ar fi deschis câte patru conturi pe numele lor prin care au reuşit să fure de la clienţii unor bănci. Anchetatorii americani au stabilit un prejudiciu de câteva zeci de mii de dolari făcut de ultimii doi tineri moldoveni.

Spitalul-lagăr pentru copii. Sute de micuți sunt tratați în încăperi mizere, fără acces la apă caldă, la Centrul Mamei și al Copilului din Chișinău

image

Minorii internaţi la Centrul Mamei şi Copilului din Chişinău au parte de un tratament greu de imaginat.

Pe lângă lipsa aparaturii medicale, spitalul nu dispune nici măcar de apă caldă pentru ca cei mici să fie spălaţi de mame. De aceleaşi neajunsuri se izbesc şi femeile însărcinate. Acestea riscă sănătatea lor şi a viitorilor copii, în saloane mizere.

Doctorul Valentina Belous, şefa Secţiei Patologia Sarcinii din cadrul Centrului Mamei şi Copilului, susţine că a adus de acasă un boiler şi o maşină de spălat pentru ca gravidele să aibă parte de condiţii normale de spitalizare.

Cadrele medicale recunosc că sunt nevoite să apeleze de multe ori la generozitatea pacienţilor pentru a repara sau dota saloanele cu diverse lucruri.

Cod roşu de alegeri anticipate în Moldova

image

Ultimele declaraţii ale liderilor comunişti arată un refuz categoric de a negocia cu cei ai alianţei de guvernare votarea lui Marian Lupu, singurul candidat al coaliţiei la preşedinţia statului. PCRM merge doar pe varianta unui conducător apolitic, exclusă însă de PLDM, PD şi PL.

Voronin l-a anunţat pe Mevlut Cavusoglu, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) despre poziţia formaţiunii sale. De partea cealaltă, liderii fracţiunilor AIE din Parlament regretă gestul comuniştilor, dar susţin că vor veni cu o soluţie de ieşire din criza politică.

Chișinău: Droguri la liber sub ochii polițiștilor

image

„Wolf", „Spark", „Firebird", „Dark side" sau „Crazy dog" sunt doar câteva dintre denumirile drogurilor uşoare care sunt transformate în ţigări mai ales de tineri. Pe lângă efectele halucinogene ale substanţelor oferite la plic, vânzătorii îşi atrag clienţii, pe internet, prin faptul că-şi prezintă marfa ca fiind una legală.

Contactat de „Adevărul", una dintre persoanele care s-a dat drept administratorul site-ului, ne-a dezvăluit pe internet că „produsele se vând în cantităţi de minim trei grame, pentru 600 de lei. Deocamdată avem la dispoziţie doar „Wolf" şi va fi livrată într-un ambalaj sub forma unei scrisori", ne lămureşte vânzătorul, care s-a înscris pe Skype (program de discuţii pe internet - n.r.) cu userul Solt82.

Copiii bătuţi şi torturaţi de poliţişti la 7 aprilie 2009, bântuiţi de procese

image

Chiril Gumeni a trăit la 14 ani „fiorul libertăţii" primind pumni, picioare şi bastoane pe tot corpul. Despre protestele de acum doi ani, băiatul îşi aduce aminte doar de subsolul poliţiei unde a fost bătut şi lăsat inconştient.

De atunci, adolescentul îşi caută dreptatea prin tribunale. Vrea să-i vadă pedepsiţi pe cei care l-au tratat ca pe un criminal şi care, mai târziu, au încercat să-i cumpere tăcerea.

Din cei 33 de copii traşi la răspundere penală sau administrativă în legătură cu evenimentele din aprilie 2009, doar trei au depus plângeri împotriva poliţiştilor pentru maltratare. Dintre acestea, numai una a fost acceptată. Cererile lui Petru Zadîr şi Ion Carcevschi au fost respinse de procurori, chiar dacă în privinţa lor şi Avocatul Copilului a depus sesizări la Procuratură.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite