Republica Moldova are de suferit din pricina pirateriei programelor software

Republica Moldova are de suferit din pricina pirateriei programelor software

Drepturile de autor nu-i protejează pe dezvoltatorii de software de pirateria din Moldova

Bugetul ţării, dar şi companiile care produc programe de calculator au de suferit fiindcă în Republica Moldova nu e protejat dreptul de autor în cazul softurilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Reprezentantul Business Software Alliance (BSA) în Moldova, Daniel Martin, a declarat că pirateria atinge cote alarmante, relevă IPN.

Daniel Martin a remarcat că, potrivit unor studii internaţionale, statele care asigură protecţia drepturilor de autor în cazul programelor software au o economie prosperă. Aceasta se datorează faptului că industria se dezvoltă, investitorii au încredere, iar companiile producătoare de programe pentru calculator achită impozite în bugetul de stat.

Daniel Martin a mai spus că, timp de şapte ani, de când BSA se află în Moldova, au fost organizate numeroase acţiuni de informare a populaţiei despre riscurile utilizării programelor nelicenţiate. Şi poliţia a fost solicitată să se implice, prin efectuarea de raiduri. Aceste acţiuni au dus la o uşoară scădere a pirateriei, dar fenomenul nu a fost stopat.

După reforma iniţiată la Ministerul Afacerilor Interne, a apărut o secţie specializată în investigarea cazurilor de încălcare a drepturilor intelectuale. BSA s-a inclus şi a organizat mai multe traininguri pentru colaboratorii poliţiei ca să-i ajute la depistarea cazurilor de utilizare a programelor nelicenţiate.

Reprezentantul BAS în Moldova a mai spus că acum se lucrează asupra unei metodologii de descoperire a programelor contrafăcute. De asemenea, BSA lansează o campanie de sensibilizare populaţiei privind utilizarea programelor licenţiate. Specialiştii vor merge prin şcolile din ţară ca să comunice direct copiilor şi tinerilor despre pericolele de utilizare a programelor contrafăcute.

Instalarea la calculator a unui program contrafăcut poate produce efecte costisitoare. Mai multe companii au semnalat pierderea datelor după ce au utilizat programe nelicenţiate de contabilitate. Un alt efect negativ este scurgerea de date personale, care pot fi utilizate de infractori, dar şi defectarea mai rapidă a tehnicii din cauza utilizării programelor contrafăcute.

Business Software Alliance este reprezentantul mondial principal al industriei de programe software. Aceasta, în colaborare cu mai multe companii mondiale, care investesc miliarde de dolari SUA anual pentru crearea soluţiilor software, stimulează economia şi optimizează viaţa contemporană.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările