APE: Republica Moldova şi Ucraina au nevoie de o abordare comună în mai multe aspecte

APE: Republica Moldova şi
Ucraina au nevoie de o abordare comună în mai multe aspecte

Unul dintre elementele care uneşte R. Moldova şi Ucraina este Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, semnat de către ambele state. În aceste condiţii, cele două state ar putea crea o strategie comună atât pentru a se dezvolta intern, cât şi pentru a contribui la dezvoltarea regiunii. Sugestia a fost făcută în cadrul unui club de presă de către directoarea executivă a Asociaţiei pentru Politică Externă, Victoria Bucătaru, transmite IPN.

„Probabil, atât Uniunea Europeană, cât şi alţi parteneri de dezvoltare, precum partenerii euroatlantici, dar chiar şi aceeaşi Federaţie Rusă, ar privi cu alţi ochi regiunea estică în cazul în care ar putea să existe o abordare comună faţă de anumite aspecte, fie că este vorba despre cele politice, fie că este vorba despre cele economice. Regiunea are un potenţial de dezvoltare, dar este nevoie ca şi autorităţile ambelor state să înţeleagă acest lucru şi să putem valorifica aceste oportunităţi”, a spus Victoria Bucătaru.
 
În opinia sa, Ucraina, în calitate de mediator al procesului de negocieri în formatul 5+2, are un aport important în soluţionarea conflictului transnistrean. Poate fi un partener de încredere, care înţelege situaţia, ţinând cont şi de criza cu care se confruntă din 2014.
 
Natalia Stercul, director de programe APE, a menţionat că este extrem de important să fie păstrată simetria acţiunilor planificate de către Republica Moldova şi Ucraina. Este necesar de a utiliza experienţa acumulată în cooperarea cu structurile europene pentru a aprofunda relaţiile moldo-ucrainene şi a întări platforma de cooperare bilaterală. Natalia Stercul a mai spus că ambele state trebuie să facă uz de asistenţa europeană şi de bunele practici, inclusiv prin intermediul Misiunii EUBAM.
 
Clubul de presă este susţinut financiar de Foundation Open Society Institute.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: