REPORTAJ/ Distanţa dintre România şi Schengen, măsurată în mămăligă

Vama Oancea

Pe malul Prutului, la Oancea (Galaţi), oamenii privesc cu neîncredere aderarea la spaţiul Schengen şi statutul lor de viitori europeni sadea.  „Europeni” în sărăcie cruntă, ei cred că, de fapt, noile reguli vor aşeza o nouă „cortină de fier” între ei şi rudele lor din Republica Moldova.

România se află pe ultima sută de metri înainte de aderarea la spaţiul Schengen, iar la nivel pur teoretic toţi paşii necesari pentru îndeplinirea acestui scop au fost parcurşi. Totuşi, până la a fi cu adevărat în Europa mai este, vorba unui sătean de pe malul românesc al Prutului, „de mâncat multă mămăligă”.

Oancea-ultima frontieră

Unul dintre punctele crtitice ale României, dîn perspectiva viitoarei aderări, este aşezarea gălăţeană Oancea. Comuna este situată  pe frontiera cu Republica Moldova, fiind separată de ţara vecină de râul Prut şi un pod de 50 de metri lungime.

Apropierea de graniţă se simte încă de la vreo 20 de kilometri de comună. Patrulele Poliţiei de frontieră sunt din ce în ce mai des întâlnite, oamenii în uniformă opresc orice autoturism considerat suspect, iar partea dreaptă a şoselei este străjuită de un gard înalt de vreun metru şi jumătate, ruginit şi pe alocuri căzut.
 
„Generozitate” de stat: 2.000 de lei pe an

Poartă de intrare în Europa, dinspre Est, comuna Oancea se poate „lăuda” cu fondurile primite cu „generozitate” de la stat.
 
Dacă anul acesta, pentru întreţinerea zonei de trecere dintre cele două ţări, Primăria a primit „uriaşa” sumă de 6.000 de lei, de la anul, statul român nu va mai fi atât de „generos”, urmând să aloce numai 2.000 de lei.
Din aceşti bani, Primăria nu poate nici măcar vopsi podul care leagă România de Republica Moldova.
 
„E bătaie de joc. Mai bine, nu ne mai dădeau niciun ban. Măcar podul acela să-l repare din bani de la buget. Cât despre aderarea la spaţiul Schengen, ştim doar ce am văzut pe la televizor, că de la centru nu a venit absolut niciun comunicat”, spune primarul Oancei, Victor Chiriloaie.

Drept urmare, primul pas pe care-l fac foştii cetăţeni sovietici pe plaiurile europene se opreşte fix într-o groapă, nu de alta, dar drumul care duce la Punctul de Trecere al Frontierei Oancea arată fix ca după un bombardament.

Având în vedere că, la Primărie, nu am avut prea mari sorţi de izbândă în a ne lămuri cam „cu ce se mănâncă” spaţiul Schengen, am apelat la următorul „popas turistic” de pe drumul spre vest al venilor noştiri estici, cârciuma satului. Nu era greu de găsit, având în vedere că vis-a-vis de Primărie se află două astfel de stabilimente.

La zece grade Celsius, doi bărbaţi respectabili ai aşezării, Dorin Giuşcă şi Gheorghe Roman dezbăteau, la o sută de vodcă cu mai multe grade, problema integrării.

„Dom’le, nu ştiu eu care e treaba cu Şenghenu’ aista. Ne dă oare ceva? Ne ajută să creştem vitele? Nu cred! Aşa că eu zic mai bine să nu intrăm deloc”, explică pătruns de profunzimea analizei sale, nea Roman.
Vecinul şi prietenul său de pahar Giuşcă îl susţine. „Nu văd de ce atâta tam-tam cu Şenghenu! Parcă ar veni să ne dea aur Europa.  Nu era mai bine fără?”, se întreabă, cumva retoric, acesta din urmă.

Vama occidentală, sat oriental

De fapt, singurul loc din Oancea care a beneficiat de pregătiri pentru apropiata intrare a României în spaţiul Schengen este Punctul de trecere al frontierei. În ultimul an, aici a fost deschisă noua vamă, în care funcţionează şi Poliţia de Frontieră.

„Era nevoie de această clădire, deoarece aceea veche chiar nu mai corespundea”, a explicat subcomisar. Laurenţiu Oprescu, adjunctul Poliţiei de Frontieră Oancea.

Imediat după ce treci podul venind dinspre Moldova, clădirea impozantă a vămii chiar te duce cu gândul la Europa. Geamuri mari, aparatură modernă, totul exact ca la carte.
 
Singurul lucru pe care nu trebuie să-l faci, pentru a nu crede că ai ratat continentul este să întorci capul. Nu de alta, dar dacă te uiţi peste gardul care desparte vama de sat vezi România reală: urâtă, murdară, plină de noroi, stăpânită în continuare de sărăcie.

Iubirea fără fontiere

Lăsând în urmă centrul comunei, ne-am luat inima-n dinţi avântându-ne pe uliţele lăturalnice. Odată cu asfaltul şoselei principale a dispărut până şi cea mai modestă  urmă a Europei civilizates.

La casele acoperite cu stuf, aflate la numai câteva zeci de metri de şosea, se ajunge pe un drum desfundat, plin de noroi şi bălţi, de pe care ai toate şansele să nu mai poţi ieşi cu maşina.

Cartierul acesta nu are apă potabilă sau canalizare, cu toate acestea, într-un peisaj demn de Moldova lui Ştefan cel Mare am găsit povestea familiei Budescu, o familie care nu a ţinut cont de vize şi de restricţii.
Silvia Budescu este moldoveancă get-beget, născută în comuna Căprana, judeţul Străşeni, din ţara vecină. Soţul său, Paul, este de loc din Oancea.

„Ne-am cunoscut la nunta fratelui meu, care este căsătorit tot cu o moldoveancă. Ne-am plăcut, am mers de mai multe ori după ea în Moldova, şi în cele din urmă ne-am căsătorit”, a explicat Paul Budescu.

La 11 ani după nuntă, aderarea României la Spaţiul Schengen va institui pentru familia Budescu o nouă cortină de fier.

„Acum mergem destul de rar în Moldova, ne vedem mai mult la sărbători şi la prăşit. Odată cu noile reglementări cred că îi vom vedea din ce în ce mai rar. Sper totuşi să înţeleagă situaţii ca a noastră, pentru că ar fi păcat să nu îmi mai pot vedea de pildă fiul, care locuieşte peste Prut”, spune Silvia Budescu.

Din cauza legilor, mereu schimbate, nici la mai bine de un deceniu de la celebrarea căsătoriei, Silvia nu are cetăţenia română.

„Acum câţiva ani am avut actele gata, dar în câteva zile s-a schimbat legea şi a trebui să o iau de la capăt. Îmi pare rău de această situaţie, dar nu am ce să fac. Noroc că fetiţa noastră, care are trei ani şi trei luni este româncă, având în vedere că s-a născut de partea bună a Prutului”, a mai declarat femeia.
 
Culmea este că moldoveanca face în România cam ce fac româncele prin Italia. Deşi suferă de un handicap grav, mâna stângă fiindu-i amputată într-un accident rutier, Silvia îşi câştigă pâinea având grijă de o bătrână din Oancea.

„Banii sunt mai buni şi se câştigă mult mai uşor în România decât în Moldova. Sincer dacă se va pune problema să renunţ la cetăţenia moldovenească pentru cea română aş face-o fără nici cea mai mică ezitare. Este greu şi aici, dar nu ca în Moldova”, a explicat Silvia.

Cât despre România şi Europa, Paul are o vorbă de duh: „Până să fim ca ei mai avem de mâncat multă mămăligă”.

Vama occidentală, sat oriental

De fapt, singurul loc din Oancea care a beneficiat de apropiata intrare a României în spaţiul Schengen este Vama. În ultimul an, aici a fost deschis noul punct vamal, care deserveşte partea română, punct în care funcţionează atât vama, cât şi poliţia de Frontieră.

„Era nevoie de această clădire, deoarece cea veche chiar nu mai corespundea”, a explicat scms. Laurenţiu Oprescu, adjunctul Poliţiei de Frontieră Oancea.

Imediat după ce treci podul din Moldova, clădirea impozantă a vămii e ca o fată frumoasă. Te aduce imediat cu gândul la Europa. Geamuri mari, aparatură modernă, totul exact ca la carte.
 
Singurul lucru pe care nu trebuie să-l faci, pentru a nu crede că ai ratat continentul este să întorci capul. Nu de alta, dar dacă te uiţi peste gardul ce desparte vama de sat vezi România reală: urâtă, murdară de noroi, cotropită de sărăcie.