Profesor din Rusia condamnat pentru o poezie în care-i susţine pe ucraineni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Federaţia Rusă un profesor a fost condamnat penal pentru o poezie în care îi susţine pe ucraineni. Acesta a primt şase luni de muncă în folosul comunităţii, a fost lipsit de dreptul de a mai preda timp de doi ani, i s-a blocat contul bancar şi i s-a confiscat computerul.

Într-un inteviu pentru site-ul rusesc grani.ru, profesorul Alexandr Bâvşev povesteşte că, după ce a publicat poezia pe internet, împotriva sa a început o adevărată campanie de hărţuire – în ziarul raional a apărut un articol cu tema ”Astfel de patrioţi nu-şi au locul în Rusia!” în care este denigrat, cunoscuţii au început să nu mai vorbească cu el, a fost inclus de Serviciul Federal de Monitorizare Financiară (Rosfinmonitoring) în lista teroriştilor şi extremiştilor şi i-a fost blocat singurul cont bancar pe care-l avea şi pe care-i veneau puţinii bani pe care-i primea ca locuitor al unei zone cu contaminare radioactivă, apărută după catastrofa de la Cernobâl. Totodată la domiciuliul său au avut loc percheziţii, apoi i-au fost sparte geamurile casei de două ori şi este ameninţat în permanenţă însă poliţia refuză să investigheze aceste cazuri.

”Tot ce mi-a rămas este pixul. Nu mi se permite să lucrez, contul îmi este blocat... Desigur îmi este destul de greu”, a declarat profesorul.

Alexandr Bâvşev, care lucra ca profesor de germană, spune că poezia cu titlul ”Patrioţilor ucraineni” a postat-o pe reţelele de socializare în luna martie a anului trecut. El menţionează că instanţa din regiunea Orlov l-a găsit vinovat în conformitate cu articolul din codul penal referitor la ”incitare la ură sau ostilitate”, iar poezia a fost găsită ca fiind extremistă. Este demn de remarcat totodată faptul că în timpul procesului de judecată colegii săi de la scoala în care preda au depus mărturie împotriva lui.

Profesorul susţine că nu este şi nu se consideră vinovat deoarece tot ce a făcut a fost să spună pe nume lucrurilor care se întâmplă şi sunt total evidente, doar că nimeni nu îndrăzneşte să le zică deschis. El subliniază faptul că în procesul de judecată, la cererea instanţei, a fost prezentantă expertiza lingistico-informaţională a poeziei care a concluzionat că nu lucrarea sa nu conţine elemente extremiste.

În poezia sa, Alexandr Bâşvev îi îndeamnă pe ucraineni să-şi apere ţara de ”ocupantul”, care este Rusia, şi de ”securiştii lui Putin”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite