Procuratura R. Moldova vine cu mai multe propuneri legate de sancţionarea şoferilor prinşi băuţi la volan

Procuratura R. Moldova vine cu mai multe propuneri legate de sancţionarea şoferilor prinşi băuţi la volan

Procurorul general, Alexandru Stoianoglo

Procuratura Generală propune ca acţiunea de conducere a automobilului în stare de ebrietate, fără urmări grave pentru viaţa sau sănătatea persoanei, să fie trecută din categoria infracţiunilor penale în cea a contravenţiilor, pentru care însă să fie prevăzută o pedeapsă mai dură, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

De asemenea, instituţia propune să fie interzisă oprirea nejustificată a vehiculului de către agentul de circulaţie. Propunerile se regăsesc în cadrul unor iniţiative legislative, prezentate luni, 20 septembrie, de către procurorul general, Alexandr Stoianoglo.

Într-o conferinţă de presă, Alexandr Stoianoglo a declarat că un amplu studiu criminologic realizat recent de Procuratura Generală arată că în anumite cazuri politica penală a statului este absolut ineficientă şi totodată extrem de costisitoare.

Procurorul general a menţionat că statisticile indică o sporire a numărului de cazuri de conducere a mijloacelor de transport în stare de ebrietate, de la 4013 cazuri în anul 2019 la 4410 cazuri în 2020. Din numărul total al infracţiunilor înregistrate pe parcursul anului trecut, 16,7% constituie anume conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate. Mai mult, doar în anul 2019, instanţele de fond au emis în total 11 mii de sentinţe, din care circa patru mii vizau anume acest tip de infracţiuni.

„Şi mai grav este faptul că această dinamică este în constantă creştere şi oricâţi oameni ar fi condamnaţi penal pentru această infracţiune, numărul cazurilor nu scade. Aceasta denotă şi constituie o confirmare suplimentară că politica penală a statului în acest domeniu este ineficientă total”, susţine şeful Procuraturii.

În opinia sa, Guvernul şi MAI ar trebui să se preocupe mai mult de aspectele de educaţie şi să elaboreze un complex de acţiuni preventive. Dar şi pedepsele pentru acest tip de abatere trebuie să fie mai dure.

Alexandr Stoianoglo a mai spus că cine va urca beat sau drogat la volan şi va produce un accident rutier soldat cu urmări grave pentru viaţa sau sănătatea persoanei va fi tras în continuare la răspundere penală. Dacă fapta este săvârşită  de o persoană care a fost anterior condamnată pentru infracţiuni similare, mijlocul de transport utilizat va fi confiscat. În celelalte cazuri, în lipsa unor consecinţe grave, persoanele vor fi trase la răspundere contravenţională, fiind pasibili de pedeapsă sub formă de amendă, muncă neremunerată în folosul comunităţii sau până la 15 zile de arest contravenţional, în toate cazurile cu privarea de dreptul de conduce mijloace de transport de la 6 luni până la 3 ani.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările