Procuratura confirmă plecarea peste hotare a procurorului Igor Popa, aflat sub control judiciar într-un dosar penal deschis pentru îmbogăţire ilicită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Popa
Igor Popa

Procuratura Anticorupţie confirmă că procurorul Oficiului Ciocana, Igor Popa, a plecat peste hotare. Potrivit instituţiei, plecarea în afara ţării a fost permisă prin încheierea emisă de către judecătorul de instrucţie, care a acceptat o cerere a învinuitului. Acesta a invocat necesitatea unor intervenţii medicale. Procuratura Anticorupţie precizează că acte justificative în acest sens nu au fost prezentate, transmite IPN.

Prin aceeaşi încheiere, judecătorul de instrucţie a obligat procurorul să restituie învinuitului paşaportul. „Procurorii anticorupţie consideră încheierea judecătorului de instrucţie ca fiind neîntemeiată, ţinând cont de faptul că în cadrul şedinţei de judecată nu au fost prezentate acte justificative care să confirme necesitatea unei consultaţii medicale sau intervenţii peste hotarele ţării”, precizează Procuratura Anticorupţie într-un comunicat de presă.

Procurorul-şef al sectorului Ciocana, Igor Popa, adjunctul procurorului-şef al municipiului Chişinău, a fost reţinut pe 9 noiembrie. Acesta este vizat într-o cauză penală pornită pe faptul îmbogăţirii ilicite. Potrivit procurorilor, temei pentru începerea urmăririi penale au servit investigaţiile jurnalistice referitor la averea adjunctului procurorului-şef al municipiului Chişinău. Acesta a fost plasat în arest la domiciliu, iar apoi sub control judiciar.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite